Avionul a decolat de la Barcelona, la ora locală 10:01, 11.01 ora României, îndreptându-se spre nordul Germaniei și a dispărut de pe ecranele radarelor la ora locală 11:15, 12.15 ora Românei.

Avionul s-a prăbuşit într-o zonă izolată şi puţin populată din sudul Franţei, în Meolans-Revel, o comună situată la poalele Alpilor francezi. Presa franceză scrie că avionul s-ar fi prăbuşit în apropiere de masivul Trois Evéchés, o zonă muntoasă foarte accidentată din Alpii francezi.

Secretarul de stat pentru transporturi din Franţa, Alain Vidalies, a informat marţi că elicoptere de salvare au localizat resturi ale fuselajului şi câteva cadavre în zona în care s-a prăbuşit avionul companiei Germanwings, în departamentul Alpes de Haute Provence dinFranţa, informează EFE.

Echipele de salvare au fost deja puse în alertă pentru a se deplasa la locul prăbuşirii, 'inaccesibil pe şosea'.

Totodată, compania germană Germanwings a anunţat că avionul de tip Airbus A320 transporta 150 de persoane – 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului – nu 148, aşa cum s-a anunţat iniţial.

Avionul a lansat un S.O.S. la ora locală 10:47, în timp ce cobora la o altitudine de 1.524 de metri, în apropiere de Barcelonette, în Alpes de Haute Provence, a anunţat DGAC.

Potrivit primelor informații, condițiile meteo erau bune, dar, potrivit France 24, în cabina piloților s-ar fi produs o explozie.

Un proprietarul unui camping din zonă spune că a auzit avionul prăbuşindu-se. "Am auzit un zgomot puternic şi apoi s-a făcut linişte", a spus el.

"Am cerut activarea unei celule interministeriale de criză", a afirmat premierul francez Manuel Valls, confirmând accidentul. Ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve s-a deplasat de urgenţă la locul accidentului.

"Nu există niciun supravieţuitor", a anunţat preşedintele Francois Hollande. Liderul francez şi-a exprimat deplina solidaritate cu familiile victimelor.

Reuters informează că avionul implicat în accident era în exploatare de 24 de ani şi făcea parte din flota Lutfhansa din 1991, potrivit bazei de date online airfleets.net.

După producerea accidentului, acţiunile companiei Lufthansa au căzut în câteva minute de la 14.06 dolari la un minim de 13.33 dolari, reprezentând o cădere de 5.2%.

Imediat după aceea, acţiunile Aurbus s-au prăbuşit de la 60.70 dolari la un minim de 58.52 dolari, reprezentând o prăbuşire de 3.6% în decurs de câteva minute.

Într-un mesaj postat pe Twitter, compania Airbus afirmă că tot efortul este concentrat acum pe evaluarea situaţiei. Airbus a demarat propriile cercetări și a creat o celulă de criză la sediul din Toulouse al companiei.

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat "bulversată" de accidentul aviatic produs marţi în sud-estul Franţei. Merkel şi-a anulat întâlnirile prevăzute pentru marţi şi a avut convorbiri telefonice cu preşedintele francez Francois Hollande şi cu premierul spaniol Mariano Rajoy.

Conform aceleiaşi surse, ministrul german al Transporturilor Alexander Dobrindt şi ambasadorul Germaniei la Paris se află în drum spre locul accidentului.

Pentru Franţa, acesta este primul accident aerian major din ultimii 15 ani.

Ultima tragedie de acest fel s-a produs în iulie 2000, când într-o suburbie a Parisului s-a prăbuşit un avion supersonic Concorde, aparţinând companiei Air France. Aparatul de zbor s-a prăbuşit la decolare deasupra unui hotel situat în apropiere, făcând 203 morţi.