Din cauza cumulării efectelor negative ale taxei clawback, politicii de preț și creșterii costurilor, APMGR estimează că prețul multor medicamente va ajunge mai mic decât costul de producție, ceea ce va duce la delistarea acestora în România. Medicamentele ce vor fi delistate se vor adaugă celor peste 2.000 de medicamente care au dispărut de pe piață în ultimii ani, fie definitiv, fie înlocuite cu variante mai scumpe.

Principala povară pentru producătorii de medicamente generice o reprezintă taxa clawback, care a ajuns aproape de 20% și care continuă să crească accelerat.

“Repetăm mereu autorităților că taxa clawback afectează în primul rând medicamentele generice, care sunt, de regulă, medicamente cu preț mic, dar suntem ignorați. Dacă Guvernul menține același nivel al taxei pentru medicamentele generice, în condițiile în care și costurile cu combustibilul cresc, nu face altceva decât să lovească în bătrâni și bolnavi cronici, care nu vor mai găsi multe din cele mai răspândite medicamente de pe piață sau vor găsi variante mai scumpe, care vor necesita coplată,” a declarat Laurențiu Mihai, director executiv al APMGR.

Conform companiei de cercetare și studii de piață CEGEDIM, 60% din cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piață în perioada următoare sunt medicamente sub 25 de lei. Multe dintre acestea sunt produse în România, de producători români, care produc exclusiv generice.

La dispariţia medicamentelor contribuie și politica actuală de preț, care duce prețul medicamentelor din România la un minim european. Schimbările de reglementare a prețului în alte țări europene care au și România ca țară de referință, pot duce la delistări din motive comerciale care vor afecta pacientul român.

“Niciun producător internațional nu va risca să piardă piețe mult mai mari, precum Germania, Franța sau Rusia, piețe de zeci de miliarde de euro anual, doar pentru că prețul din România este menținut în mod artificial la un nivel extrem de redus,” a adăugat Mihai.