Sărăcia este o preocupare intensă pentru ingineri sociali care nu au căutat niciodată să dea de muncă celor pe care pretind că îi protejează, nu au căutat niciodată să pună la punct un mecanism privat de ajutorare al săracilor sau nici măcar nu se chinuie să înțeleagă cauza reală a sărăciei. Mimând grija pentru cei săraci, inginerii sociali eșuează lamentabil în a rezolva sărăcia prin redistribuire de resurse. Incapabili să înțeleagă consecințele directe ale redistribuționismului de resurse (cei care primesc vor cere mai mult complăcându-se în sărăcie, cei de la care se extrag resursele vor deveni tot mai puțin interesați să producă aceste resurse), inginerii sociali continuă să smintească prin deciziile lor și prin iluziile pe care le propun drept panaceu la sărăcie.

Ultima găselniță într-un stat puternic social (Italia) este legalizarea furtului de alimente de către cei săraci din magazine. Decizia justiției italiene împotriva proprietarului unui magazin de alimente victimă a furtului de alimente în valoare de 4,5 Euro de către Roman Ostriakov (un emigrant de origine ucraineană) este complet aberantă și generatoare de mari semne de întrebare (vezi aici știrea). Instanța a stabilit practic că cei foarte săraci, care nu au nicio sursă de venit pot intra, pur și simplu, în orice magazin de alimente și se pot alimenta după bunul plac cu ce doresc ei fără ca proprietarul alimentelor să poată să îl întrebe de sănătate. Dimpotrivă, ar trebui chiar să îl îmbie cu niscaiva oferte sau să-i indice anumite raioane care îl pot sătura mai bine.  Într-o Europă asediată sistematic de cohorte de emigranți potențial abonați la acest gen de acțiuni, decizia Italiei este generatoare de frisoane. Oare inginerii sociali s-au întrebat, în momentul în care au decis această aberație, ce e în sufletul deținătorului de magazin alimentar? S-au gândit care va fi efectul direct și rapid al unei astfel de legi: mai mulți ”săraci” care se vor servi direct din alimentară fără să fie deranjați și mai puține magazine alimentare dispuse să finanțeze astfel de comportamente? Eu cred că nu.

Rezolvarea sărăciei prin legalizarea furtului de alimente merge deja dincolo de redistribuționism. Redistribuționismul este filtrat de către stat. Și el se bazează tot pe agresiune instituționalizată: prin sistemul fiscal resursele sunt extrase agresiv din buzunarul unora și deplasate (cu costurile de rigoare) către buzunarele altora. La baza extragerii agresive de resurse se ascund concepte generoase: solidaritate socială, pace socială, contract social, umanism etc. Când inginerii sociali exagerează cu redistribuționismul pot fi sancționați prin vot. Se pare că, în momentul de față, redistribuționismul eșuează lamentabil în a da o supă caldă unor săraci. Este prea costisitor să pui la punct un sistem prin care niște taxe sunt direcționate către supa săracilor, în prealabil o sumedenie de ingineri sociali fiind plătiți să administreze sistemul (să facă rost de oale, să facă rost de legume, să supravegheze bucătarul și în final servirea în liniște a supei). Inginerii sociali preferă legalizarea furtului de alimente ca panaceu la sărăcie, continuând să propună scheme redistributive complexe care merg mult mai în profunzime decât ”supa săracului”. Inginerul social nu ne spune nimic despre risipa din spatele fondurilor publice (inclusiv fondurile și subvențiile europene) dar legalizează furtul motivat de ”sărăcie”. Las deoparte imposibilitatea definirii teoretice a conceptului de ”sărăcie”.

Legalizarea furtului de alimente de către ”săraci” arată clar eșecul declarat al statului asistențial în Europa. Arată cât de greșit înțeleg inginerii sociali europenei necesitatea ordinii proprietății private. Arată cât de greșit înțeleg acești ingineri cauzele sărăciei și inegalității veniturilor și de aici soluțiile greșite pe care le propun. Această situație nefericită pune sub un semn mare de întrebare viitorul modelului european pe care britanicii acum cred greșit că îl sancționează prin BREXIT (vezi articolul anterior care discută despre o altă încălcare a dreptului de proprietate). Genul acesta de măsuri, combinat cu deschiderea granițelor către potențiali beneficiari direcți dau fiori reci multor cetățeni europeni care încă mai cred că piața și schimbul pot rezolva sărăcia. Păcat!