‘Termenul pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti, de la centura Bucureştiului până la centura Ploieştiului este 30 iunie. Ferm. Trebuia să fie acuma în mai, nu au fost respectate termenele şi uite aşa ne-am lungit. Nu am crezut că va fi atât de departe, dar 30 iunie este un termen real, în urma analizei pe care au făcut-o cei de la minister’, a declarat Ovidiu Silaghi, aflat într-o vizită la lucru la pasajul peste calea ferată din Moftin.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti ar fi trebuit să fie inaugurată pe 15 mai, conform programărilor, însă nu a mai fost dată în folosinţă deoarece stadiul lucrărilor nu a permis acest lucru.

Ministrul Ovidiu Silaghi a format o comisie de audit pentru verificarea modului în care a fost derulat acest proiect.

Iniţial, termenul de finalizare a întregului proiect, stabilit în luna decembrie 2011, a fost depăşit pentru ca apoi să fie încheiat un nou contract adiţional, iar finalizarea lucrărilor să fie stabilită pentru data de 15 mai. Autostrada Bucureşti-Ploieşti face parte din Autostrada Bucureşti-Braşov, cu o lungime totală de 173 de kilometri, o parte din această autostradă, în lungime de 62 de kilometri, urmând să lege municipiul Bucureşti de municipiul Ploieşti. Pentru această porţiune, lucrările au demarat în 2007 pe secţiunea Moara Vlăsiei-Ploieşti pe 42 de kilometri, unde lucrează un consorţiu de firme româneşti, şi respectiv 2008 (tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei cu o lungime de 19 kilometri), lucrările fiind efectuate de o firmă din Italia.

Valoarea estimată a proiectului Bucureşti-Ploieşti este de 238 de milioane de euro, iar tronsonul va avea 11 poduri, 17 pasaje, 48 de podeţe şi două noduri rutiere.

Tot pe 30 iunie vom putea merge până la Constanța

Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, a anunţat că la 30 iunie se va circula și pe tronsonul Constanţa-Medgidia, pe două benzi, iar pe tronsonul Medgidia-Cernavodă pe o bandă.