Schimbarea regimului vamal pentru importul de vehicule din afara UE va impulsiona vânzările de motociclete, dar mai ales cele de scutere, sunt de părere importatorii. Totuşi, mai există o frână în calea vânzărilor.

Dacă la aglomeraţia din Bucureşti şi din oraşele mari adăugăm faptul că veniturile populaţiei sunt în creştere, iernile au devenit mai scurte şi mai blânde şi achiziţia unui autovehicul pe două roţi nu mai e privită ca un moft, avem reţeta unei creşteri importante a afacerilor importatorilor şi a pieţei moto româneşti, pe ansamblu. Dar e reţeta de anul trecut. Pentru 2007, mai trebuie adăugate două ingrediente. Unul dulce, reducerea taxelor vamale la importurile din afara spaţiului UE, mult mai semnificativă decât în cazul automobilelor, şi unul amar, taxa de primă înmatriculare. Şi în cel de-al doilea caz, influenţele sunt diferite faţă de cele manifestate în piaţa auto.

Partea bună a schimbărilor pe care le aduce aderarea la spaţiul comunitar îi priveşte atât pe importatori, cât şi pe clienţi. Taxele vamale se reduc de la 30% la 8% pentru motocicletele cu o capacitate a motorului de până la 600 centimetri cubi şi 6% pentru motoarele de peste 600 de centimetri cubi. Cu alte cuvinte, „clasicele“ japoneze Honda, Yamaha, Kawasaki sau Suzuki vor avea preţuri mai apropiate de suratele lor europene Aprilia, Ducati sau BMW. „După aderarea celorlalte ţări est-europene, vânzările Honda au înregistrat un «boom». E de aşteptat acelaşi lucru şi la noi“, explică Mircea Eremia, directorul general al Inter Motorcycle, importatorul Honda în România. „Deşi Honda are două fabrici în Europa, unde se construiesc peste 15 modele, la importul acestora erau taxe vamale pentru că nu exista un certificat emis de fabrică pentru piaţa românească. În plus, odată cu deschiderea graniţelor, va exista tentaţia de a aduce motociclete noi de afară, ceea ce va forţa piaţa românească la o aliniere de preţuri“, adaugă acesta. Iar scăderile pot fi semnificative, în jurul a 20 – 25%, apreciază Eremia.

Totuşi, nivelul scăderii preţurilor va depinde mult de ce procent din câştigul generat de reducerea taxelor va fi transferat clienţilor. „Chiar şi dacă nu ne vom adăuga nici o marjă suplimentară de câştig şi vom transfera întregul avantaj clientului, ne aşteptăm să creştem în acest an cu 20% ca valoare“, crede reprezentantul Inter Motorcycle.

Taxarea de primă înmatriculare, un băţ în roată

Importatorii spun că piaţa se va confrunta şi cu un aspect negativ. Previziunile temperate în ceea ce priveşte creşterea, mai ales pe segmentul motocicletelor, vin de pe urma celebrei, de pe acum, taxe de primă înmatriculare, al cărei algoritm se aplică identic şi în cazul motocicletelor. În cazul acestora, producătorii de abia acum au ajuns la standardele euro 3, prin urmare, o parte din ceea ce clienţii câştigă prin reducerea taxelor vor trebui să o dea pe noua taxă, care loveşte atât în importurile second hand, cât şi în cele de motociclete noi. Dacă în cazul maşinilor poate fi vorba de protejarea producătorilor locali sau a importatorilor, piaţa moto nu are de câştigat de pe urma taxei de înmatriculare. „La motociclete, cred că vom avea un plus de 35–40% ca număr de unităţi vândute, ceea ce e o creştere normală“, apreciază Bogdan Iliescu, directorul general al Motodynamics, importator Yamaha în România. „Saltul semnificativ al vânzărilor se va înregistra la scutere, mai ales la cele sub 50 de centimetri cubi, care nu necesită permis şi care la noi au preţuri de sub 2.000 de euro. Cel puţin în Bucureşti, cred că acest segment va înregistra un avans de minimum 50%“, adaugă acesta.

Piaţa moto românească se află încă departe, din punctul de vedere al vânzărilor, faţă de Europa. Cea mai recentă statistică APIA disponibilă arată că în primele nouă luni ale anului trecut s-au vândut 1.376 de vehicule noi pe două roţi, cu 23% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, aproape 600 au fost scutere, care au crescut cu 32,7% faţă de 2005. Privind cifrele, se poate afirma că aşteptările importatorilor privind o creştere semnificativă a pieţei, determinată şi de scăderea taxelor vamale, este îndreptăţită, cu toată frâna pusă de taxa de înmatriculare. Asta, dacă ea va rămâne în picioare, după ce Europa se va fi încruntat spre Bucureşti. 

Dublu avantaj

«Chiar şi dacă nu ne vom adăuga nici o marjă suplimentară de câştig şi vom transfera întregul avantaj clientului, ne aşteptăm să creştem în acest an cu 20% ca valoare.»

Mircea Eremia, director general Inter Motorcycle

Piaţa moto, pe scurt

VEDETE Scuterele sunt cele mai vândute vehicule pe două roţi. În primele nouă luni ale anului trecut, s-au comercializat 596 de bucăţi, cu o treime mai mult decât în perioada similară din 2005. Cea mai vândută marcă este Peugeot (318 unităţi), urmată de Aprilia (72) şi Yamaha (68). Firesc, primele trei cele mai vândute modele sunt Peugeot.

LIDERI Cea mai vândută motocicletă de stradă în România este Honda, cu 116 unităţi comercializate în intervalul amintit, urmată la diferenţă de doar patru unităţi de Yamaha. În clasament urmează Suzuki, Aprilia, Kawasaki şi Ducati. La off-road, conduce KTM (77 unităţi), urmată de Yamaha (39) şi BMW (34).

MODELE Clasamentul se modifică atunci când vine vorba de cele mai vândute motociclete. La cele de stradă conduce Aprilia cu modelul RS, urmat de Kawasaki ZX, Honda CBR, Yamaha FZ şi Suzuki GSX.