Investiţiile imobiliare în proprietăţi comerciale (biouri, centre comerciale şi logistice), la nivel european, au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 42%, până la 25,7 mld. euro, faţă de trimestrul trei din 2009. Pe întreg anul trecut volumul investiţilor s-a ridicat la 70 mld. euro, mult sub 121 mld. euro, raportat în 2008, potrivit celui mai recent raport de piaţă al CB Richard Ellis.

Acesta este cel mai înalt nivel înregistrat de investiţiile imobiliare europene de la colapsului Lehman Brothers şi este un semnal care confirmă revenirea interesului investitorilor. Activitatea investiţională din a doua parte a anului trecut a avut o creştere de 71% la un volum de 43,9 mld. euro, în comparaţie cu primul semestru când s-au înregistrat tranzacţii totale de 25,7 mld. euro.

Germanii au cheltuit 1 mld. euro în decembrie

„În mod tradiţional trimestrul patru este cel mai activ. Pe multe pieţe europene s-a observat o grăbire a procesului tranzacţional spre sfârşitul anului, 17 din 26 de pieţe analizate raportând un volum crescut pentru această perioadă“, se arată în raport.

Numai fondurile deschise din Germania au cheltuit 1 mld. euro în luna decembrie a anului trecut, în 13 achiziţii dispersate la nivelul a şapte pieţe europene. Semestrul doi al anului 2009 a fost caracterizat de investiţii străine, în timp ce în prima parte a anului investitorii s-au concentrat pe achiziţii pe pieţele autohtone.
0-45932-tabel.jpg