Volodimir Zelenski, implicat într-un accident la Kiev! Au apărut deja primele imagini VIDEO
Sursă: Facebook, Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski a fost implicat într-un accident rutier noaptea trecută. Mașina în care se afla liderul de la Kiev ar fi fost lovită de o altă mașină, șoferul respectiv fiind transportat la spital.
Purtătorul de cuvânt al lui Volodimir Zelenski, Serhii Nykyforov, a anunțat că mașina în care se afla președintele Volodimir Zelenski a intrat în coliziune cu un alt participant la trafic. Accidentul s-a produs în Piața Victoriei din Kiev, iar vehiculele din escorta liderului de la Kiev au fost și ele afectate.
„La Kiev, un automobil a intrat în coliziune cu maşina preşedintelui Ucrainei şi cu vehiculele din escorta lui”, a declarat Serghei Nikiforov, purtătorul de cuvânt al președdintelui, într-un comunicat postat pe Facebook joi, la orele 01.22, (miercuri, 22.22 GMT).
Din fericire, Volodimir Zelenski nu s-a ales cu răni grave în urma impactului, acesta fiind rapid examinat de un medic.
„Preşedintele a fost examinat de un medic, nu au fost găsite răni grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serhii Nykyforov.
Cine este autorul accidentului de la Kiev?
De cealaltă parte însă, șoferul celeilalte mașini implicate în accidentul rutier a fost transportat de urgență la spital, mai precizează sursa citată. Totodată, acesta ar fi primit îngrijiri de specialitate și din partea staff-ului medical a lui Zelenski.
„Medicii care îl însoţeau pe preşedinte i-au acordat asistenţă de urgenţă şoferului autovehiculului şi l-au transferat într-o ambulanţă”, a mai spus acesta.
Trebuie menționat fapte că, potrivit ultimelor informații, autoturismul care a lovit mașina președintelui ucrainean ar fi lovit și o altă mașină ce făcea parte din convoi.
Referitor la șoferul care a provocat accidentul, până acum nu se cunosc prea multe detalii cu privire la acesta. Tot ce se știe este că acesta s-ar afla la momentul actual la spital. Amintim că înainte de producerea accidentului, Volodimir Zelenski se întorcea din zonele eliberate de sub ocupația armatei ruse.
Volodimir Zelenski se întorcea de la Izium înainte de accident
Liderul de la Kiev a vizita orașul Izium și a participat și la o ceremonie în piaţa principală, unde a fost arborat drapelul ucrainean pe clădirea administrativă a oraşului.
„Înainte, când ne uitam în sus, căutam mereu cerul albastru. Astăzi, când privim în sus, căutăm un singur lucru – steagul Ucrainei. Steagul nostru în albastru şi galben este arborat deja în Iziumul eliberat. Şi aşa va fi în fiecare oraş şi sat ucrainean.
Ne îndreptăm într-o singură direcţie – înainte şi spre victorie”, a afirmat Zelenski într-o postare pe canalul de Telegram al preşedinţiei ucrainene.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





