De-acum înainte, atât abonaţii, cât şi utilizatorii cartelei îşi vor putea personaliza mai uşor serviciile şi opţiunile sau vor putea afla detalii despre contul lor,

„Toţi clienţii noştri care apelează *100# sau *222 vor putea efectua acum mai multe operaţiuni, repede şi uşor, folosind exclusiv meniurile interactive. Meniurile noilor ghiduri au fost reorganizate şi simplificate faţă de versiunile anterioare, în aşa fel încât să ofere, cât mai intuitiv şi rapid, informaţiile relevante pentru clienţi. În plus, clienţii au acum la dispoziţie servicii de asistenţă în trei limbi, în cadrul ghidurilor interactive: română, engleză şi maghiară” a declarat Errol van Graan, Senior Director Customer Operations , Vodafone România

 În total, 44 de functionalităţi automatizate oferă clienţilor posibilitatea de a face singuri modifiări în conturi sau de a obţine informaţii specifice.  Clienţii pot avea acces la datele din factură, pot amâna/ confirma plata facturii, pot solicita reemiterea facturii, pot bloca numărul în cazul telefonului furat sau pierdut sau pot activa/ dezactiva extraopţiuni (minute/SMS, trafic internet pe mobil, roaming).

Meniurile celor două ghiduri au fost redenumite în funcţie de tipul solicitărilor frecvenţe: Factura şi plata, Informaţii despre abonament şi servicii active, Internet şi servicii de date, Activare de extra-opţiuni, Obţinere PUK şi/sau blocare/deblocare cartelă SIM etc. Navigarea se face mult mai uşor şi datorită faptului că sistemul permite acum micşorarea numărului de selecţii pe care un client este nevoit să le facă până la obţinerea informaţiilor dorite. Spre exemplu, noul ghid *222 permite memorarea anumitor comenzi recurente (cum ar fi alegerea limbii) sau personalizarea ofertelor în funcţie de vechimea în reţea sau modelul de telefon utilizat.