Vladimir Putin vrea să restabilească relaţiile cu SUA. Anunț de ultimă oră din Rusia
Sursa: Dreamstime
Relațiile dintre Rusia și SUA au devenit incerte odată cu intrarea la putere a lui Joe Biden. Vladimi Putin a decis că își dorește să restabilească relațiile cu Statel Unite, însă acest lucru va fi posibil în aceeaşi măsură în care Washingtonul este pregătit pentru aceasta.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit acestuia, preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să restabilească relaţiile cu SUA în aceeaşi măsură în care Washingtonul este pregătit pentru aceasta, informează TASS şi EFE, citate de Agerpres.
„Preşedintele Putin şi-a declarat în mai multe rânduri disponibilitatea de a restabili şi de a dezvolta în mod dinamic relaţiile noastre (cu SUA) în măsura în care şi partea americană este pregătită pentru aceasta”, a spus Peskov, întrebat dacă Putin consideră posibilă o întâlnire cu omologul său american, Joe Biden, şi dacă există ceva care să împiedice organizarea acesteia.
Totodată, el a mai adăugat că în momentul de față, nivelul de pregătire este diferit.
„În acest moment, nivelul de pregătire este diferit”, s-a limitat el să spună.
De menționat este faptul că, anunțul făcut de purătorul de cuvânt vine în contextul în care, ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, care marţi va împlini 90 de ani, i-a îndemnat sâmbătă pe liderii rus şi american să se aşeze la masa tratativelor pentru a discuta despre reducerea armelor nucleare şi securitatea internaţională.
„Consider că este obligatoriu ca cei doi preşedinţi să se întâlnească. Experienţa mea cu (preşedintele american Ronald) Reagan arată că înainte de discuţii acesta era un conservator înveterat, dar înţelegând problema, a devenit un participant activ la procesul de dialog”‘, a spus Gorbaciov într-un interviu acordat Interfax.
Vladimir Putin este deschis la un dialog
Dmitri Peskov a mai subliniat faptul că preşedintele Putin „a fost şi este deschis dialogului cu toate ţările lumii, inclusiv cu Statele Unite, şi este dispus să rezolve prin dialog chiar şi cele mai grave dezacorduri”.
În ceea ce privește declarația preşedintelui american Joe Biden din 26 februarie potrivit căruia SUA nu vor recunoaşte niciodată anexarea Crimeii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că nu există așa ceva.
„Este într-adevăr imposibil de recunoscut anexarea Crimeii, nimeni nu vorbeşte despre anexarea Crimeii, pentru că nu a existat aşa ceva”, a spus el, conform Interfax.
„A avut loc o reunificare a Crimeii cu Rusia în stricta conformitate cu normele dreptului internaţional”, a subliniat Peskov, evocând în acest sens referendumul desfăşurat în martie 2014 la care locuitorii peninsulei au votat în majoritate pentru ieşirea din componenţa Ucrainei şi alăturarea la Rusia.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





