Autorităţile ştiau din ianuarie de necesitatea introducerii unor măsuri dure de austeritate, dar anunţul a fost amânat până în luna mai întrucât o astfel de decizie este extrem de greu de asumat politic, consideră fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu.

„Ministrul Finanţelor din ianuarie 2010 (Sebastian Vlădescu, n.r.) ştia din ianuarie 2010. Tipul acesta de anunţ public este un anunţ extrem de grav. El nu poate fi făcut de ministrul Finanţelor, este nevoie ca decizia de restructurare a cheltuielilor bugetare să fie o decizie asumată politic”, a spus Vlădescu, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.

Începând cu luna ianuarie şi până pe 6 mai, dată la care preşedintele Traian Băsescu a anunţat public tăierea pensiilor şi a salariilor, Vlădescu a avut mai multe discuţii legate de restructurarea bugetului, atât cu prermierul, cât şi cu preşedintele şi partenerii instituţionali, respectiv FMI şi Comisia Europeană.

„De ce între momentul în care am avut datele necesare şi momentul în care s-a luat decizia a curs o perioadă de timp mai lungă decât ar fi trebuit (…) e o decizie extrem de greu de asumat politic. Este o decizie extrem de greu de asumat din punctul de vedere al unui prim-ministru care este preşedintele unui partid, este extrem de greu de asumat de către un partid aflat la conducere”, a spus Vlădescu.

Fostul ministru al Finanţelor a arătat că o astfel de decizie, care vizează inclusiv reducerea pensiilor, presupune o consistentă pierdere politică, lucru care s-a şi întâmplat.

„Să accepţi această pierdere politică după nişte alegeri dramatice cum au fost cele prezidenţiale e foarte greu. A trebuit o perioadă de timp în care oamenii să fie convinşi că nu există o altă soluţie, pentru că întotdeauna s-a sperat că există o altă soluţie decât această dramatică reducere a salariilor şi pensiilor”, a mai spus Vlădescu.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat la 6 mai un pachet de măsuri dure de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar în ţinta stabilită cu FMI, printre care reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

Reducerea pensiilor cu 15% a fost ulterior respinsă de Curtea Constituţională, astfel că Guvernul a decis ca TVA să fie majorată la 1 iulie de la 19% la 24%, ca măsură compensatorie.

Vlădescu a fost remaniat la începutul lunii septembrie, alături de alţi cinci miniştri.

SURSA: Mediafax