Vlad Botoș, USR: Subiectul aderării la Schengen, trebuie menținut pe agenda publică europeană
Sursă: Dreamstime
Europarlamentarul USR a declarat că acest subiect trebuie să fie menținut pe agenda publică europeană la cel mai înalt nivel. De asemenea, Vlad Botoș, este de părere că președintele Klaus Iohannis ar trebui să aducă acest subiect pe ordinea de zi la Consiliul European din februarie.
Europarlamentarul Vlad Botoş (USR) a declarat marţi că dacă nu ţinem acest subiect, aderarea la Schengen, pe agenda publică europeană, la cel mai înalt nivel, este îngrijorat că factorii de decizie din UE se vor lua cu altele.
Subiectul aderării la Schengen trebuie menținut pe agenda publică europeană
El precizat că aceste declaraţii foarte războinice, aceste nuanţe pe care le fac unii politicieni din România nu ajută pe termen mediu şi pentru aderarea țării noastre anul acesta. „Nu avem voie să fim ţâfnoşi şi enervaţi pentru că va mai trebui să negociem cu aceşti politicieni”, a mai spus el.
„Mi-aş dori ca şi preşedintele Klaus Iohanis să spună pe agendă acest subiect al aderării la Schengen. (…) Dacă nu ţinem acest subiect, aderarea la Schengen, pe agenda publică europeană, la cel mai înalt nivel, am o îngrijorare că factorii de decizie din statele membre se vor lua cu altele. Este important ca şi domnul Iohannis să discute, om la om cu cancelarul austriac”, a spus europarlamentarul USR la Prima News.
Potrivit lui Vlad Botoş, „cancelarul austriac Karl Nehammer face un joc politic intern, pentru că are alegeri şi (…) încearcă să joace un rol de lider european”.
„Şi unii politicieni din România crează doar această ţâvnă şi acest discurs, cetăţenii români au dreptul să fie revoltaţi şi frustraţi şi au dreptul să boicoteze tot ce înseamnă zona austriacă, însă noi ca politiceni, şi o spun cu responsabilitate, nu avem voie să fim ţâfnoşi şi enervaţi pentru că va mai trebui să negociem cu aceşti politicieni.
Aceste declaraţii foarte războinice, aceste nuanţe pe care le fac unii politicieni din România nu ajută pe termen mediu şi anume să se întâmple aderarea noastră anul acesta”, a precizat Botoş.
Președintele Iohannis trebuie să aducă acest subiect pe ordinea de zi
Potrivit europarlamentarului USR, trebuie să existe o discuţie la Consiliul JAI și președintele Klaus Iohannis trebuie să aducă acest subiect pe ordinea de zi la Consiliul European.
„Fără ca subiectul să fie pe ordinea de zi, se poate discutam, să venim proactiv, domnul Bode sper că este pregătit la Consiliul JAI din ianuarie, la Consiliul European din februarie, domnul Iohannis trebuie să aducă acest subiect pe ordinea de zi”, a mai arătat Botoş.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





