Viorica Dăncilă își pregătește ieșirea de pe scenă, iar viitorul premier ar urma să fi un nume pe care nu îl vor putea refuza nici adversarii lui Dragnea din PSD și nici măcar președintele Klaus Iohannis, au dezvăluit, pentru Capital, surse politice și din afara politicii.

Dragnea și echipa sa de consilieri se pregătesc să îl propună ca prim ministru pe Victor Negrescu, ministru delegat pentru afaceri europene.

Viorica Dăncilă urmează să demisioneze din motive de sănătate, ea făcând  față stresului doar cu ajutorul medicamentelor, după cum afirmă surse  apropiate situației.

Varianta Victor Negrescu, spun sursele noastre, ar pune în dificultate nu doar adversarii lui Dragnea din interiorul partidului ci și pe președintele Klaus Iohannis, care doar cu greu l-ar putea refuza.

În primul rând, Negrescu este foarte bine văzut atât în cadrul organismelor Uniunii Europene (unde a activat ani de zile și cu care lucrează și în prezent) cât și în cadrul Partidului Socialist European (PES), el fiind unul dintre liderii PES Activists, organizație care reprezintă  direct socialiștii europeni, activând în paralel cu partidele membre PES din respectivele țări.

De altfel, Negrescu este omul care coordonează, practic, preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, în 2019.

Negrescu ar fi un nume cu atât mai potrivit cu cât PSD are probleme grave de imagine la nivel european, inclusiv în cadrul PES.

Pe plan intern, adaugă sursele citate, Negrescu are avantajul de a proveni dintr-o familie cu tradiție diplomatică. Tatăl său a fost ambasador.

Nu în ultimul rând, Negrescu este bine văzut și de ambele servicii mari de informații, având în vedere tradiția din familie, dar și activitatea sa de la Bruxelles.

Toate aceste argumente, mai ales susținerea externă, ar face ca președintelui Klaus Iohannis să îi fie greu sau imposibil să îl respingă pe Negrescu, așa cum ar face, probabil, cu orice altă propunere de premier ar mai veni PSD.