Viorica Dăncilă a decis să-l numească în poziția de consilier pe probleme economice pe Remus Borza. Acesta a mai făcut un pas și a decis să intre în PSD.

Nici nu s-a instalat bine lângă premier, că o declarație a acestuia a provocat deja revolta celor din PSD. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea după ce Borza a susținut că trebuie reduse costurile în sectorul public și că sunt ”prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate”.

Mai mai mulți lideri PSD ar fi susținut, unor surse citate de G4media, că afirmațiile făcute de acesta nu reprezintă punctul de vedere al PSD și că el ar fi exprimat o opinie personală. Aceștia mai cred că Borza i-a fost impus premierului Dăncilă în poziția de consilier din exteriorul partidului. Liderii PSD se tem în realitate să nu se asocieze cu tăierile din sectorul public după ce toată campania i-au acuzat pe cei din opoziție că vor să taie salarii.

„Eu pentru asta m-am alăturat acestui efort al Executivului şi al partidului aflat la guvernare. Tocmai încerc să optimizez: sunt prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate, ar trebui şi aici remunerarea să ţină cont de eficienţă şi de competenţă, ar trebui să mai reducem costurile în sectorul publicşi să încurajăm mai mult şi să finanţăm investiţiile. Investiţiile sunt cele care dau sustenabilitate creşterii economice. De asemenea, Guvernul trebuie să manifeste deschidere spre dialog şi conlucrare cu toate mediile economice – cu mediul bancar, cu mediul antreprenorial, trebuie să susţină capitalul românesc, clasa antreprenorială românească, să fie partener al tuturor. Nu avem duşmani, nu avem inamici, cu toţii trebuie să conlucrăm spre binele comun”, este declarația lui Remus Borza care a stârnit valul de nemulțumiri.