”FPTS atrage atenţia că preţul cerut de societatea RAJA (…) pentru apă poate duce la falimentarea hotelurilor din sudul litoralului românesc. În plus, spaţiile verzi din sud au nevoie de irigare pentru a face faţă secetei şi a îmbunătăţi astfel aspectul staţiunilor. Toate aceste elemente depind, însă, de corectitudinea şi implicarea RAJA”, se notează în comunicatul citat.

În acest sens, Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus (AISTV), membru FPTS, atrage atenţia că RAJA emite lunar facturi la apă, deşi în jurul hotelurilor din sudul litoralului nu există canalizări de apă meteorică.

”Considerăm această faptă un abuz în serviciu şi fals intelectual datorită emiterii unor facturi care nu sunt conforme cu realitatea, dar şi uz de fals în formă calificată şi însuşire de foloase cuvenite. Cu toate că, în ultimii 40 de ani, în reţelele din staţiune nu s-a făcut nicio investiţie, conductele fiind putrezite, iar apa de proastă calitate, venind efectiv pe conducta de apă potabilă cu particule de rugină, având sute de reclamaţii de la turişti că nu le curge apa la chiuvete, preţurile cresc an de an, fără anunţ prealabil”, conform FPTS.

Potrivit sursei citate, RAJA percepe sută la sută apa la canalizare egal cu consumul de apă potabilă, cu toate că hotelierii nu mai pot folosi apa la întreţinerea spaţiilor verzi, întrucât instalaţia apei industriale a fost distrusă.

”Având în vedere că apometrele sunt montate necorespunzător şi există dubii asupra modului de contorizare, hotelierii au solicitat verificarea sau schimbarea apometrelor. Aceasta nu a fost efectuată, ba mai mult, RAJA a ameninţat întreruperea apei (…) RAJA a somat ca, în termen de 5 zile, hotelierii să se prezinte la RAJA pentru semnarea contractelor, impunând clauzele contractuale, în caz contrar ameninţând cu debranşarea de la apă (cu toate că facturile se ridică la sute de milioane şi sunt plătite la zi). Mai mult, contractele sunt pe termen nelimitat”, se arată în comunicatul FPTS.