Acum 20 de ani doar 4% din oameni în lume au avut acces la internet. În anul 2019 populația internauților din lumea întreagă numără peste 4,5 miliarde de persoane, ceea ce reprezintă 58,8% dintre toți locuitorii Pământului.

Un rol cheie al rețelei globale în viața omului contemporan a fost subliniat și de ONU, care a creat o rezoluție, ce recunoaște accesul la internet ca fiind unul dintre drepturile principale ale omului și care îndeamnă țările membre să contracareze excluderea digitală.

Cât de mare este povara accesului la internet în zilele noastre pentru buget? Unde navigarea pe internet costă cel mai puțin? În ce țări accesul la internetul foarte rapid este posibil? Este adevărat că în România internetul nu este scump? Analiștii de la Picodi.com au verificat prețurile celor mai mari 233 de furnizori ai internetului, în 62 de țări de țări ale lumii și au răspuns la întrebările de mai sus.

100 Mb/s ar trebui să fie suficient pentru toți

Confortul navigării pe internet este influențat de mai mulți factori. Acestea sunt: viteza tarifară nominală, tehnologia aplicată pentru conexiunea la rețea, interferența semnalului wireless, încărcătura rețelei, dar și calitatea paginii vizitate și distanța față de serverul acesteia.

Conform datelor platformei Speedtest.net, viteza globală a internetului prin cablu este de 70 Mb/s (decembrie 2019). În schimb, în majoritatea țărilor, cea mai des oferită viteză a internetului este de 100 Mb/s – 55 din 62. Astăzi o astfel de viteză permite navigarea succesivă pe paginile online, de pe câteva dispozitive în același timp și urmărirea platformelor de streaming la cea mai bună rezoluție 4K (Ultra HD).

Ceea ce este interesant, este că în unele țări precum Polonia, România, Franța și Singapore, furnizorii mari de internet nu mai oferă o viteză „atât de mică” a internetului. În Polonia și în România, viteza minimă este de 150 Mb/s, în Franța – 200 Mb/s, iar Singapore – 500 Mb/s. În schimb, în țări precum Tadjikistan, Turkmenistan și Vietnam, viteza de 100 Mb/s nu este disponibilă în mod obișnuit.

Printre țările care plătesc cel mai mult pentru accesul la internet cu o viteză de 100 Mb/s, se află Republica Africii de Sud – în medie 79€/lună. Peste 62€/lună plătesc locuitorii Europei de Nord – Islandei și a Norvegiei.

La polul opus, pentru un internet destul de rapid, 100 Mb/s, plătesc utilizatorii țărilor europene de est precum Republica Moldova (8,74€/lună), Rusia (6,96€/lună) și Ucraina (5,60€/lună).

Dacă am lua în considerare Polonia și România cu viteza lor „minimă” a internetului 150 Mb/s, s-ar plasa ele în partea de jos a clasamentului (10,63€/lună în Polonia și 8€/lună în România).

Internetul până la 20€ lunar

Ofertele pe care le-am găsit, le-am analizat, de asemenea, sub un alt aspect. Am verificat, ce viteză a internetului ne-o putem permite cu 20€/lunar (aprox. 95 lei/lună). Dintre 62 de țări luate în considerare în cercetare, din clasificarea de mai jos au fost excluse 20 de țări. Printre acestea se află Australia, Brazilia, Germania, Elveția, Chile, Italia, Portugalia, SUA și Republica Africii de Sud – aici prețul internetului depășește 20€/lună. Graficul de mai jos prezintă rezultatele pentru diferite țări.

Internet de calitate superioară, adică 1 Gb/s la un preț mai mic de 20€/lună, este disponibil în Polonia, România, Republica Moldova, India, Ungaria, Letonia și Ucraina. În Rusia există, de asemenea, posibilitatea achiziționării unui internet rapid de 890 Mb/s, iar în China și Lituania – 600 Mb/s.

Viteza cosmică

Cu o viteză a conexiunii de 1 Gb/s, un fișier de 1 GB, în teorie, se poate descărca în 8 secunde. Această opțiune este una dintre cele mai mari oferite pe piață.

Din datele Picodi.com reiese că, internetul cu o viteză de 1 Gb/s este, în multe țări, un beneficiu de lux. În 22 din 44 de țări, în care furnizorii prezintă în oferta sa acest tarif, costul lunar al unei astfel de conexiuni trece de suma de 50€. Cele mai scumpe, luând în considerare acest aspect, sunt Austria și Australia cu prețuri de 199€ respectiv 209€ pe lună. În schimb, cel mai ieftin și mai rapid internet este disponibil în România la un preț de doar 8€/lună. În Polonia abonamentul de 1 Gb/s face parte din cele relativ ieftine – 18,5€/lună.

În această cercetare s-au luat în considerare 62 de țări ale lumii, printre care țări G20, cele mai mari țări vorbitoare de limbă engleză și spaniolă și țările din regiunea fostei URSS. Au fost luați în considerare cei mai mari furnizori, care oferă un internet pentru acasă prin fibră optică sau prin cea mai avansată tehnologie disponibilă în țară.