Vestea anului despre majorarea pensiilor. Marius Budăi, anunț în miez de noapte: Asta este decizia noastră!

Vestea anului despre majorarea pensiilor. Marius Budăi, anunț în miez de noapte: Asta este decizia noastră!

Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicat de Iulian Luca la 3 aprilie 2022, 06:00

Ministrul Muncii a vorbit recent despre majorarea pensiilor, mai exact despre problema modificării procentului din PIB alocat plății pensiilor. Marius Budai consideră că a reușit să demonstreze Comisiei Europene că procentul este unul nerealist.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat vineri seara că nu se pune problema modificării procentului din PIB alocat plății pensiilor de pe o zi pe alta. Oficialul a punctat că este important faptul că a reușit să demonstreze Comisiei Europene că acest procent este nerealist.

Nu vrem să scoatem reforme din PNRR, vrem să flexibilizăm anumite lucruri

„Nu se pune problema de astăzi sau de mâine de a modifica acel procent, sau de a avansa o dată pe care să nu o respectăm ulterior. Eu cred că cel mai important lucru este că am reușit să demonstrăm Comisiei Europene că un procent nerealist, un procent care nu este bazat pe niciun fel de calcul și un procent care angaja România la sărăcie, este nerealist. Asta este victoria cea mai importantă.

Avem 4,5 milioane de cetățeni români care lucrează în țările UE, cetățeni români care nu fac altceva decât să contribuie la bugetele altor state în UE.

Sunt aspecte pe care Comisia Europeană trebuie să le știe, eu am adresat întrebări extrem de clare: dacă cineva din UE și-ar permite să trăiască cu 200 de euro pe lună. Răspunsul este clar că nu. Am reușit să demonstrez că este un procent nerealist, o asumare nerealistă.

Suntem foarte atenți și derulăm și asistența tehnică cu Banca Mondială, derulăm și discuțiile cu Comisia Europeană. Nu vrem să scoatem reforme din PNRR, să le înlocuim cu alte reforme, nu vrem să scoatem investiții. Vrem să flexibilizăm alte lucruri. Asta este decizia noastră”, a precizat ministrul Muncii, la Realitatea PLUS.

Marius Budăi: Nu o să semnez o reformă care să mențină sau să ducă la sărăcia românilor

În cursul zilei de joi, într-o conferinţă de presă organizată la finalul întâlnirii pe care a avut-o Marius Budăi cu comisarul european responsabil pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, ministrul Muncii preciza că nu va susține o reformă care va duce la sărăcia cetățenilor români.

„Acel an 2070 nu ştim de ce a fost trecut acolo pentru că în situaţia de acum 2 ani nu ştiam că vom avea această pandemie de Covid, la ultima întâlnire de la Paris şi Bordeaux nu ştiam că vom avea războiul din Ucraina. Deci aceste lucruri clar vor fi flexibilizate. (…)

Sunt de acord şi susţin, şi i-am spus şi domnului comisar, orice reformă o susţin care să vină în binele statului român şi care să se ralieze la tot ceea ce înseamnă prevederile din tratatele Uniunii Europene şi noi suntem profund ataşaţi acestui proiect european dar nu o să semnez niciodată o reformă care să menţină sau să ducă la sărăcia cetăţenilor români.

Asta i-am transmis domnului comisar şi cu asta voi merge în continuare la orice discuţie, susţinând şi muncind alături de domnul comisar şi am obţinut sprijinul dumnealui şi pentru măsurile pentru încurajarea ocupării care să facă parte din următorul cadru financiar multianual, dar eu nu o să semnez niciodată o reformă care să-i ţină săraci pe cetăţenii români”, a precizat Marius Budăi.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.