Dacian Cioloș anunță o lovitură cruntă pentru români și Klaus Iohannis

În acest context, Dacian Cioloș a subliniat că schimbarea respectivă ar însemna „iei cetățenilor români un drept, de a vota pentru președintele lor pe care și-l asumă cu bune şi cu rele.”.

„Ar însemna, practic, să anulăm o putere în stat care este acum preşedintele şi care menţine un echilibru sau ar trebui să menţină un echilibru al puterilor în stat. Dincolo de asta, ar însemna să iei cetăţenilor români un drept, de a vota pentru preşedintele lor pe care şi-l asumă cu bune şi cu rele şi care poate să mai menţină un echilibru. Că preşedintele, în momentul de faţă are putere constituţională mai redusă în raport cu reprezentarea socială pe care o are şi reprezentarea politică pentru că e persoana aleasă direct de cetăţenii României, dar are posibilitatea să desemneze un premier, dar nu are posibilitatea să îl şi demită sau să îi retragă sprijinul, asta da, sunt de acord. Şi noi, USR PLUS am propus la o reformă constituţională o clarificare a raportului de forţe între diferite instituţii”, a declarat președintele USR la Digi 24.

De asemenea, Cioloș a spus că reforma constituţională ar trebui făcută în sensul de a-i da preşedintelui o putere proporţională cu puterea pe care i-o dă votul direct al cetăţenilor.

„Din punctul nostru de vedere, ar trebui să îi dăm preşedintelui o putere proporţională cu puterea pe care i-o dă votul direct al cetăţenilor, să poată să fie cu adevărat un arbitru în stat între instituţia guvernamentală şi parlamentară, atunci când apar crize politice. Să îi dăm posibilitatea să rezolve crizele politice, nu să le amplifice sau să asiste neputincios la crize politice. Asta ar însemna, din punctul nostru de vedere, un echilibru al puterilor în stat, nu să anulezi complet puterea preşedintelui ducând-o în Parlament unde, am văzut, şi o spun cu regret, e una din instituţiile cu cea mai mică credibilitate, dacă ne luăm după opinia cetăţenilor”, a mai spus liderul USR, completând că, înainte de orice, Parlamentul ar trebui să aibă o mai mare credibilitate.

„Eu zic, întâi să aibă Parlamentul României o prestaţie şi  toate partidele din Parlament, să aibă o prestaţie demnă de  imaginea pe care o astfel de instituţie trebuie să o aibă în spaţiul public şi după ce va fi câştigată credibilitatea, când vom avea un parlament cu credibilitate atunci da, poţi să îi  dai posibilitatea să fie cea mai importantă instituţie în stat. În momentul de faţă, din punctul nostru de vedere sau există obiective ascunse sau ducem puterea la un partid care să gestioneze majoritate în Parlament care face ce vrea pentru că poate”, a conchis Cioloş.

De unde a pornit discuția?

Amintim că discuția respectivă a pornit după ce președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți că, având o majoritate consistentă în Parlament, PNL, PSD şi UDMR ar trebui să aibă şi un deziderat mult mai ambițios, adică acela de a modifica Constituţia.

„Eu cred că, după 31 de ani, nu e bine să stai în această formulă – nici aşa-nici altfel. Nici măcar nu este republică semi-prezidenţială”, a spus la momentul respectiv liderul UDMR.