Conpet anunță că tarifele de transport al ţiţeiului cresc
Veste şoc pentru toţi şoferii din România! Preţurile la benzină şi motorină sunt foarte aproape de a fi majorate. Totul este oficial. Ultimul anunţ este unul extrem de clar.
Veste pentru toţi şoferii din România! Preţurile la benzină şi motorină sunt foarte aproape de a fi majorate. Totul este oficial. Ultimul anunţ este unul extrem de clar.
Probleme imense pentru toţi şoferii
Probleme mari pentru toţi şoferii din România. Este vestea pe care nu voiau să o audă. Cei de la Conpet au anunţat că tarifele de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului au crescut din această săptămână. Totul se poate răsfrânge către preţul combustibilului de la pompă.
Tarifele de transport prin Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului au fost majorate începând de luni, conform unui raport al Conpet remis Bursei de valori Bucureşti.
Noile tarife au fost aprobate Prin Ordinul nr 19 din 25 ianuarie 2021.
Pentru activitatea subsistemului ţară tariful a crescut de la 87,53 lei/tonă la 91,03 lei/tonă (4%), iar pentru activitatea subsistemului import s-a aprobat modificarea tarifelor de transport pentru rafinăriile Arpechim, Bazinul Ploieşti şi Petromidia, astfel:
pentru rafinăria Arpechim tariful a crescut de la 40,40 lei/tonă la 42,00 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120.000 tone/lună şi de la 17,25 lei/tonă la 17,90 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120.000 de tone/lună;
pentru rafinăriile din Bazinul Ploieşti (Petrobrazi şi Lukoil) tariful a crescut de la 39,50 lei/tonă la 40,90 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120.000 de tone/lună şi de la 17 lei/tonă la 17,60 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120.000/lună;
pentru rafinăriile din Petromidia tariful a crescut de la 15 lei/tonă la 16,50 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120.000 tone/lună şi de la 12,85 lei/tonă la 14,40 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120.000 de tone/lună.
Conpet oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată (CF), asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din producţia internă şi din import.
Societatea operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 de kilometri, care traversează 24 de judeţe ale ţării. Operaţiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central.
Sistemul de conducte pe care îl administrează include staţii de pompare, rampe de încărcare – descărcare, cazane CF şi parcuri de rezervoare. Pentru operarea şi întreţinerea Sistemului Naţional de Transport prin Conducte (SNT), dispune de un parc de utilaje şi echipamente de mentenanţă.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





