Iar dacă până de curând autoritățile britanice suspectau doar că în spatele otrăvirii s-ar afla guvernul rus, Theresa May i-a transmis lui Vladimir Putin că, în urma cercetărilor, suspiciunile au fost confirmate.

„Theresa May a afirmat că acest comportament nu are voie să fie repetat şi că Marea Britanie doreşte ca cele două persoane responsabile să fie trase la răspundere de justiţie. Prim-ministrul a subliniat că rămânem deschişi unei relaţii diferit, însă pentru ca acest lucru să se întâmple guvernul rus trebuie să aleagă o cale diferită. Premierul a afirmat că Marea Britanie va continua să apere fără echivoc democraţia liberală şi să protejeze drepturile omului şi egalitatea tuturor persoanelor, inclusiv a celor LGBT”, a transmis o  purtătoare de cuvânt a guvernului britanic.

Theresa May a anunțat încă de dinaintea întâlnirii cu Vladimir Putin că țara sa nu își poate încălzi relațiile cu Rusia câtă vreme cei doi suspecţi în atacul din Salisbury rămân liberi şi Moscova continuă campaniile de dezinformare şi atacuri cibernetice.

„Nu poate reveni la normal până nu se opresc din astfel de acte pe care le-am văzut în toată lumea. În Marea Britanie am văzut folosirea unei neurotoxine, o armă chimică, pe străzile din Salisbury”, a afirmat May.