Vezi aici CE AU ANUNŢAT chiar acum oamenii de la Dacia:

Sindicatul Automobile Dacia (SIAD) a deschis astăzi conflictul de muncă, după ce Contractul Colectiv de Muncă aferent anului trecut a expirat, iar angajaţii au refuzat să mai negocieze cu conducerea producătorului de autoturisme. Sindicaliştii cer o majorare a salariilor cu 400 de lei şi o primă de rezultat anuală de 2.300 de lei, sume cu care managementul Dacia nu a fost de acord. " La Dacia, timpul real de negociere a expirat. Am decis deschiderea conflictului de muncă şi vom parcurge paşii legali pentru a ajunge la declanşarea grevei, în cazul în care negocierile nu vor ajunge la niciun rezultat. Suntem însă dispuşi să negociem, iar discuţiile vor începe săptămâna viitoare", a declarat pentru ECONOMICA.NET Ion Iordache, vice-liderul sindical de la Dacia.