Super-veste pentru toată România! BNR a făcut marele anunț chiar acum: Să ne aşteptăm curând

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Națională a României (BNR) a declarat că inflația actuală este alimentată de propriul trecut, subliniind că în perioada următoare ar trebui să ne așteptăm la o dezinflație.

„În linii mari, inflaţia actuală se alimentează din propriul trecut. Pentru că la produsele cele mai inflaţioniste, începând cu combustibilul, cu ţigările, energia electrică, gazele şi energia termică, practic, datele mari care încarcă creşterea preţurilor, vin din urmă.

Combustibilul, de pildă, în luna septembrie s-a ieftinit cu 0,40, gazele au rămas la 0, energia electrică, termică la 0…comparând cu luna anterioară”, a spus Adrian Vasilescu.

Inflația, un fenomen care vine din trecut

Consultantul de strategie mai spune că, în general, inflația este un fenomen care vine din trecut.

„Numai alimentele s-au scumpit în septembrie şi e o noutate asta. Dacă luăm toate cele 21 de luni de inflaţie, o să vedem că practic alimentele au fost întotdeauna sub mărfurile nealimentare, pentru că mărfurile nealimentare au în componenţă şi energia electrică, şi gazele, şi energia termică, au în componenţă combustibili şi astea au dat inflaţia în lunile din urmă.

Iar dacă astăzi gazele vin cu 0 şi energia termică cu 0, iar combustibil cu minus, asta înseamnă că inflaţia se alimentează practic din propriul trecut, ceea ce înseamnă că forţa ei de creştere de aici încolo va fi mai mică”, a declarat Adrian Vasilescu pentru Agerpres.

Pâine s-a scumpit foarte mult

Adrian Vasilescu subliniază că alimentele s-au scumpit destul de mult, în special pâinea.

„Practic, avem la pâine o creştere mare. 26 % creştere la pâine. N-a mai fost niciodată atât de mare şi vine şi cu o influenţă a lunii septembrie, o influenţă de peste 2 %. 2% este media optimă pe un an şi iată că pâinea o atinge într-o singură lună”, a afirmat Adrian Vasilescu.

Urmează o perioadă de dezinflație

Adrian Vasilescu a mai declarat că în perioada următoare ar trebui să se așteptăm la o dezinflație.

„Eu cred, după cum arată cifrele de astăzi, că trebuie să ne aşteptăm la dezinflaţie. O creştere a preţurilor va continua, dar cu paşi din ce în ce mai mici.

Asta este dezinflaţia. Cifre de date astăzi de Statistică arată că inflaţia, în punctele ei esenţiale, începe să piardă din forţă”, a mai spus Adrian Vasilescu.