'Eu am spus-o dintotdeauna, şi este un punct de vedere personal, iată că este timpul să facă băncile ceea ce cred eu că trebuiau să facă de vreo zece ani încoace. Şi anume, să-şi completeze echipele de consultanţă, să angajeze psihologi, sociologi, economişti, care să studieze şi psihologiile oamenilor şi nu numai calitatea activului', a declarat, joi, Adrian Vasilescu, la Digi 24, întrebat despre reacţia clienţilor la propunerea avansată de Guvern, de reducere a ratelor la credit cu 50%, pentru persoanele cu salariul de până la 1.610 lei.

Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu a spus că nu se ştie în ce măsură au înţeles chiar bancherii cum va fi aplicată măsura şi efectele acesteia, însă el a apreciat-o ca fiind pozitivă.

'Este o soluţie pe care o bancă o poate sau nu accepta, dar în ceea ce priveşte echitabilitatea, măsura este de o altă natură. Niciodată nu poate să fie o măsură echitabilă, atunci când este vorba de categorii de oameni cu venituri diferite. Eu cred că este o măsură bună. Nu ştiu în ce măsură bancherii respectivi (cei care au declarat că nu sunt de acord n.r.) au înţeles despre ce este vorba. Probabil nu sunt bine informaţi. Nu pot să mă pronunţ în legătură cu un raport de cauzalitate sau de efect', a subliniat oficialul BNR.

Acesta consideră că nu este nevoie de un studiu de impact privind efortul bugetar legat de această măsură sau intrarea în economie a banilor rezultaţi din diminuarea ratelor la credit, pentru că clienţii băncilor pot acţiona emoţional.

'Clienţii băncilor acţionează emoţional. De câte ori este vorba despre oameni, şi li se deschide o fereastră, ei dacă vor intră, dacă nu, nu vor intra', a arătat consilierul guvernatorului, pentru a sublinia că nu este vorba despre o măsură obligatorie, nici pentru clienţii băncilor, nici pentru băncile comerciale', a explicat Vasilescu, citat de Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anunţat, în urma discuţiilor cu FMI, că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care persoanele care au credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înţelegeri cu banca, la înjumătăţirea ratei pentru o perioadă de doi ani.

Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie, dar cei care optează pentru aceasta nu trebuie să aibă restanţe mai vechi de 90 de zile la plata ratelor.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: