Vârsta de pensionare se modifică pentru sute de mii de persoane! Guvernul pregătește o nouă ordonanță
Mii de persoane s-ar putea pensiona mai târziu. Totul este prevăzut într-un proiect de ordonanță de urgență. Executivul va modifica Codul Muncii pentru a respecta interpretarea făcută de CCR.
Guvernul condus de Viorica Dăncilă pregătește un proiect de ordonanță de urgență prin care va modifica mai multe reguli legate de vârsta de pensionare.
Este vorba despre femei. Acestea vor avea dreptul să se pensioneze la 65 de ani, exact ca bărbații. În orezent, femeile au dreptul să lucreze până la 63 de ani.
Prin noul proiect, anagajatorul va fi obligat să respecte decizia unei femeie, în cazul în care aceasta va dori să muncească încă doi ani peste vârsta standard de pensionare.
Modificarea va avea loc în contextul în care CCR a decis că femeile trebuie să aibă șansa de a lucra până la 65 de ani, în cazul în care vor acest lucru.
Astfel, niciun angajator nu poate întrerupe contractul, dacă se dorește continuarea activității după vârsta standard de pensionare.
„c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parțiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II” se arată în proiectul de OUG.
„Angajatorul nu poate îngrădi sau limita dreptul angajatei de a continua activitatea în condițiile prevăzute la lit.c) teza întâi (citat mai sus – n.red.)”, prevede proiectul.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





