Țări precum Danemarca, Italia şi Olanda, unde vârsta de pensionare este acum legată de speranţa de viaţă, intenționează să majoreze în continuare vârsta de pensionare. Franţa, în schimb, intenționează să aibă vârste standard de pensionare sub 65 până în 2060. Un raport anual privind pensiile realizat de OCDE, organizație la care România încearcă să adere, avertizează că ţările membre trebuie să facă noi paşi pentru a-şi consolida sistemele de pensii pentru ca acestea să poată face faţă schimbărilor demografice, inegalităţii sporite dintre cetăţenii mai în vârstă şi schimbarea naturii muncii într-o economie digitală. În condiţiile în care mulţi oameni se reorientează către poziţii non-tradiţionale, o vârstă strictă fixă de pensionare ar putea să nu mai fie în interesul general, arată OCDE.

În România, vârsta-standard de pensionare este, în momentul de față, de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. În ceea ce privește stagiul minim de cotizare, adică vechimea în muncă, acesta este de 15 ani și pentru femei, și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex. Deși există presiuni de la Bruxelles pentru ca România să majoreze la 65 de ani vârsta de pensionare la femei, Olguța Vasilescu, ministrul Muncii a declarat, recent, că acest lucru nu se poate întâmpla. „Nu se schimbă vârsta de pensionare. Am avut discuții cu comisarul european Marianne Thyssen, care a spus să egalizăm vârsta între femei și bărbați. I-am explicat că nu putem face asta (…), i-am explicat și că avem o altă speranță de viață, care în Uniunea Europeana este mai mare și nu putem să ne ducem cu vârsta de pensionare ca în Olanda, de exemplu, la 67-70 de ani”, a declarat oficialul guvernamental.

Ce fac alte țări

În Austria, însă, stagiul minim de cotizare este de 45 de ani. Vârsta de pensionare va crește gradual, începând cu 2024 până în 2033, la 67 de ani la bărbați, de la 65 de ani în prezent, și la  femei la 65 de ani, de la 60 de ani în prezent.

În Franța vârsta de pensionare este de 62 de ani pentru cei născuți între 1955 și 1973, însă stagiul întreg de cotizare este de 40-43 de ani.  Pentru cei născuți după anul 1973, stagiul întreg de cotizare trebuie să fie de minimum 43 de ani pentru a primi o pensie întreagă la 62 de ani.  În unele cazuri, cum ar fi perioada de creștere a copiilor, sau personae cu dizabilități, se poate cere plata pensiei întregi la vârsta de 65 de ani, indiferent de stagiul de cotizare. Pentru angajații din privat, sunt luați în calcul cei mai bine plătiți 25 de ani care sunt indexați cu rata inflației, iar pensia poate ajunge la jumătate din salariul primit. Funcționarii publici au o schemă avantajoasă, respectiv pot primi o pensie care să reprezinte 75% din venitul mediu, calculată la ultimele șase luni de activitate. Cu toate acestea, funcionarii publici vor fi obligați să aibă un stagiu de cotizare de 43 de ani, față de 41,5 după ultimele modificări, pentru a beneficia de pensie întreagă.
În Belgia, vârsta de pensionare este de 65 de ani. Începând cu 2025 aceasta va crește la 66 de ani, iar din 2030, la 67 de ani. Pensionarea anticipată se poate face la o vârstă minima de 63 de ani, cu o perioadă de cotizare de 42 de ani, însă pensia va fi redusă.

 

În Germania, vârsta de pensionare este de 65 de ani, pentru persoanele născute înainte de 1947, și 67 de ani pentru cei născuți după 1964. Pentru cei născuți între cele două perioade, situația e puțin mai complicată. Pentru fiecare an de naștere începând cu 1947, vârsta de pensionare crește cu o lună. De exemplu, cei născuți în anul 1948 se pot pensiona la 65 și o lună, cei născuți în 1949 se pot pensiona la 65 de ani și două luni și așa mai departe. Cei mai dezavantajați sunt cei născuți după 1958, pentru că vârsta de pensionare crește cu câte două luni pentru fiecare an în plus, până ajunge la 67 de ani pentru cei născuți în 1964. Până în 2060, statul intenționează să majoreze vârsta de pensionare la 69 de ani. Cu toate acestea, stagiul minim cotizare pentru care se acordă o pensie este de cinci ani. 

 

Acest articol a fost publicat în numărul 17 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 30 aprilie – 6 mai 2018