Pretul petrolului revina spre valoarea de 100 de dolari. Dupa ce a scazut in ultima saptamana pana sub acest prag psihologic, a inceput iarasi sa creasca. Ultima inchidere a fost cea inregistrata ieri, cand la New York cotatia era la 100,64 dolari, iar la Londra era 98,17 dolari. Astazi, la ora redactorii materialului, sedinta de tranzactionare de la New York nu se inchisese, iar petrolul era cotat la valori intre 96-97 de dolari. De exemplu, la ora 18 valoarea era de 96,71 dolari. Dupa un inceput de sedinta intr-o usoara crestere, petrolul a ajuns la maximul sedintei de pana in acel moment de 108,84 dolari, dupa care a inceput sa scada.

Ideea analistilor americani este aceea ca pretul depinde in aceasta perioada foarte mult de adoptarea sau nu a unui acelui plan de refacere rapida a economiei americane. In caz contrar, petrolul ar urma sa creasca pe termen scurt, dar daca lucrurile se vor regla in timp, si pretul se va aseza, in functie oricm de necesitatile momentului respectiv. „In definitiv, volatilitatea este mare acum in piata de profil. Pana nu se va aseza praful ridicat de valtoarea crizei, nu putem sti cu exactitate care este trendul pe termen lung. In orice caz, piata energiei nu poate fi modificata radical de azi pe maine”, considera Andrei Kryuchenkov, de la Sucden Research. El mai apreciaza ca investitorii din piata sunt ingrijorati de restrangerea cererii de energie la nivel global, lucru care a dus intr-o prima instanta la reducerea pretului petrolului. Iar perioada de restrangere a cererii inca nu s-a terminat.

Edward Meir de la MF Global considera ca „pana la urma, Congresul va veni cu o solutie pe care o va suporta toata lumea. Cinve trebuie sa actioneze ferm, mai ales intr-un moment ca acesta in care in piete isteria a luat locul ratiunii. Cand vom avea un asemenea plan, ne putem astepta la o scadere mai accentuata a petrolului”.