Va fi dezastru în România! Toți romanii vor fi afectați de aceste scumpiri

Costurile serviciilor medicale s-au scumpit pe parcursul anului trecut. În anul 2018, inflația medicală s-a menținut la 15%, de aproape trei ori mai mult comparativ cu rata inflației generale, consemnată la nivel național, care a fost de 4,6%.

Potrivit unui studiu realizat de Mercer Marsh Benefits (MMB) pe baza informaţiilor furnizate de companiile de asigurări care vând asigurări de sănătate, ”inflația medicală” a fost in 2018 de 15%. Cifra este de peste trei ori ori mai mare decât inflaţia generala de 4,6%.

Serviciile medicale au ajuns astfel să coste la fel de mult ca în Uniunea Europeană unde media inflației generale a fost de 1,8% față de 8,1% cât a fost cea medicală.

„În Europa, inflația medicală a crescut în anul 2018 cu 0.5 puncte procentuale până la o medie consemnată anul trecut de 8,1%. Din perspectiva creșterii costurilor cu serviciile medicale, România ocupă locul 4 dintre țările Europene, după Ucraina (+23,5%), Ungaria (19,2%) și Turcia (+15,5%). Studiul MMB anticipează pentru România un nivel de 10% a inflației medicale în 2019, în scădere de la valoarea de 15% în 2018″, precizează studiul MMB.

Costurile medicale pentru analize, ecografii, tomografii, RMN sau radiografii s-au scumpit pe parcursul anului 2018. Toate aceste servicii, oferite mai nou și de clinicile private, s-au scumpit deși o parte din ele sunt decontate de Casa de Asigurări.

Ca răspuns la creșterea costurilor medicale, s-a dublat numărul de asigurători care investesc în inițiative orientate către optimizarea accesului asiguraților la serviciile medicale potrivite. La nivel global, 29% dintre asigurători nominalizează această opțiune de investiții ca prioritate strategică.

Analiza sintetizează evaluarea din partea asigurătorilor a modului în care starea de sănătate, furnizorii de servicii medicale și obiceiurile de consum influențează costurile. În același timp, studiul acoperă și detaliile cu privire la măsurile pe care asigurătorii le implementează, relatează economica.net.