Uraganul Matthew se îndreaptă spre Florida, Statele Unite, unde va ajunge vineri. Preşedintele Barack Obama a declarat joi stare de urgenţă în Florida, populaţia fiind sfătuită să evacueze zona, să nu îşi rişte viaţa.

Apelul a a fost făcut în repetate rânduri şi de guvernatorul statului Florida, Rick Scott, care a îndemat oamenii să plece din calea uraganului, joi putând fi văzute coloane de maşini cu cei care au decis să îşi părăsească locuinţele din timp. 

Uraganul Matthew a crescut în intensitate, fiind încadrat la categoria 4, iar peste două milioane de americani de pe coasta de de est a Floridei au primit ordin joi să evacueze de urgenţă locuintele. Cei care n-au primit odinul de evacuare şi-au făcut stocuri de apă şi alimente.

Cu rafale de vânt de aproximativ 215 kilometri pe oră, uraganul Matthew ar trebui să rămână încadrat în categoria 4 pe scara Saffir-Simpson, care are cinci nivele, a anunţat Centrul american de monitorizare a uraganelor, National Hurricane Center, NHC.

Potrivit NHC, uraganul va trece de-a lungul sau pe deasupra costei de est a peninsulei Florida în seara de vineri şi în apropiere sau pe deasupra coastelor Georgiei şi ale Carolinei de Sud.

După ce anunţase un impact posibil devastator al uraganului Matthew, NHC a comunicat ulterior că va avea loc o diminuare progresivă a acestuia în următoarele 48 de ore.

În Haiti, uraganul a provocat moartea a 339 de persoane, potrivit ultimului bilanţ făcut public de autorităţi, iar mii de persoane au fost strămutate. În Republica Dominicană, patru persoane au murit.

Centrul pentru Protecţie civilă din Haiti a raportat sute de decese provocate de căderea copacilor, dărâmături şi inundaţii.  

De la uraganul Felix care a avut loc în anul 2007, nici o altă furtună nu a provocat atât de multe daune.