Universitatea Politehnică din Bucureşti, victima unui atac cibernetic. Ce informații au reușit să fure hackerii
Sursa foto: Wikipedia.
Universitatea Politehnică din Bucureşti, victima unui atac cibernetic. Conducerea Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul universităţii și-a cerut scuze studenților pentru neajunsurile create și a anunțat sesizarea Poliției.
Universitatea Politehnică din Bucureşti, victima unui atac cibernetic. Problema de securitate a fost remediată, dau asigurări reprezentanții instituției.
”Au fost demarate procedurile de informare a autorităţilor competente în vederea identificării şi tragerii la răspundere a autorului atacului cibernetic”, precizează ei.
Universitatea Politehnică din Bucureşti, victima unui atac cibernetic. Au fost extrase și date personale
Universitatea Politehnică din Bucureşti anunţă că, vineri, a avut loc un atac cibernetic asupra platformei informatice a Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul universităţii, platformă care asigură interfaţa între studenţi şi secretariatul facultăţii.
În urma acestui atac au fost extrase listele de utilizatori înregistraţi pe platforma respectivă şi parţial unele date personale (CNP-urile unora dintre studenţi).
„Din fericire, nu a fost accesată şi baza de date principală a UPB în care sunt stocate datele personale ale studenţilor (situaţie şcolară, adresă, informaţii bancare etc).
Aceste date sunt stocate în condiţii de siguranţă maximă. Problema de securitate a fost remediată în cursul zilei de ieri şi au fost demarate procedurile de informare a autorităţilor competente în vederea identificării şi tragerii la răspundere a autorului atacului cibernetic.
Cea mai mare universitate tehnică din ţară
Ne cerem scuze studenţilor facultăţii noastre pentru inconvenientul creat de această situaţie”, anunţă Universitatea Politehnică Bucureşti, într-un comunicat remis sâmbătă.
Trebuie precizat că Universitatea Politehnica din Bucureşti este cea mai mare universitate tehnică din ţară, având 15 facultăţi şi aproximativ 25.000 de studenţi.
Este una dintre cele mai vechi şi prestigioase şcoli de ingineri din România. Tradiţiile ei sunt legate de înfiinţarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazăr, a Şcolii tehnice superioare cu predare în limba română la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, care în anul 1832 este reorganizată în Colegiul de la Sfântul Sava.
La 1 octombrie 1864, prin ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost înfiinţată Şcoala de Poduri şi Şosele, Mine şi Arhitectură, care la 30 octombrie 1867 devine Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine cu durata studiilor de 5 ani.
Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituţia capătă o nouă structură sub denumirea de Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar la 10 iunie 1920 a fost înfiinţată Şcoala Politehnica din Bucureşti, având patru secţii: Construcţii, Electromecanică, Mine şi Metalurgie, Chimie Industrială.
Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în Politehnica din Bucureşti.
Sursa foto: Wikipedia.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





