Ungaria a dat marea lovitură! Va trimite al doilea astronaut în spațiu

Ungurii au dat lovitura! După mai multe decenii, Ungaria va trimite al doilea astronaut în spațiu.

Ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto, citat de Magyar Hirlap, a anunțat că în urma acordului semnat cu Axiom Space, companie care cooperează cu Agenția Spațială Americană (NASA), este sigur că, după decenii, al doilea astronaut maghiar își va putea începe misiunea spațială la sfârșitul lui 2024 sau începutul lui 2025.

Astronautul maghiar de cercetare va efectua experimente pe Stația Spațială Internațională pentru o perioadă de 30 de zile.

După negocierile de la Hosuton, Peter Szijjarto a precizat pe Facebook că lista sarcinilor ce urmează a fi îndeplinite va fi întocmită de jucătorii din industria spațială autohtonă și universitățile maghiare.

Ungaria, umilință pentru România

Ungurii au dat lovitura și în România. Mai multe ruine din Hunedoara au fost restaurate de către maghiari. Multe clădiri importante din această zonă au fost date uitării de către autorități. Totuși, ele continuă să atragă mulți turiști maghiari.

O parte dintre ele a intra în posesia unor fundații finanțate chiar de către Ungaria, astfel că au fost restaurate.

Cei mai mulți turiști maghiari vin să vadă Castelul Corvinilor sau Cetatea Devei, însă mai sunt și ale locații preferate de către aceștia. Printre ele se numără clădiri istorice situate pe Valea Mureșului. Aici vorbim despre Bastionul Roșu (Ilia) sau biserica medievală din Sântamaria Orlea (Țara Hațegului).

Mai multe clădiri istorice aflate în proprietatea maghiarilor au fost neglijate în perioada comunismului. După anii 1990, ele au fost abandonate, iar treptat ele au fost distruse. Unele dintre ele au ajuns înapoi la presupușii moștenitori ai celor ce au deținut locuințele înainte de naționalizare.

Unele dintre ele sunt în proprietatea statului român, dar au fost lăsate de izbeliște. Din fericire, mai multe clădiri au fost achiziționate de fundații și societăți maghiare. Astfel, unele au fost refăcute în scop turistic. Acest lucru a fost posibil datorită donațiilor sau a finanțărilor publice externe.

Castelul Bornemisza a devenit hotel

Construcția Castelului Bornemisza din Ilia, la mijlocul secolului al XIX-lea, poate fi atribuită baronului Ignac Bornemisza, care provenea dintr-un vechi neam de români maghiarizați.

După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a naționalizat castelul și domeniul său, transformându-l în spital. Ulterior, Castelul Bornemisza a fost returnat proprietarilor de drept, iar accesul la proprietate a fost restricționat.

Recent, Manevi Pro Transilvania a primit autorizația de a demola anumite anexe și, în acord cu autoritățile locale din Ilia, se află acum în proces de renovare a structurii istorice cu intenția de a o transforma în hotel.