Ungaria ia fața României: E prima în Europa. Veste primită de la Budapesta
Un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta a declarat sâmbătă că a început deja vaccinarea personalului medical. Ungaria a primit primul transport de vaccin anti-coronavirus sâmbătă de dimineață, iar primele vaccinuri au fost livrate la principalul centru anti-COVID-19 din capitala țării.
Autorităţile ungare au început sâmbătă vaccinarea anti-coronavirus cu vaccinul Pfizer-BioNTech a angajaţilor din sectorul medical, cu o zi mai devreme decât în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, transmite Reuters.
Ungaria a primit primul transport de vaccin anti-coronavirus sâmbătă dimineaţa, iar dozele ajung pentru vaccinarea a 4.875 de oameni, a relatat agenţia publică MTI.
Personalul medical, primul vizat
Vaccinurile au fost transportate la Budapesta sub escorta poliţiei.
„Am început vaccinarea personalului medical, potrivit unui plan prestabilit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, sub formă de răspuns la întrebările adresate de Reuters.
Primele vaccinuri sunt livrate la principalul centru anti-COVID-19 din Budapesta, Spitalul Central Del-Pest, iar după-amiază alte doze vor ajunge la încă un spital important din Budapesta, a relatat MTI.
Începând de duminică, numeroase ţări din UE – printre care Franţa, Germania, Italia, Austria, Portugalia şi Spania – intenţionează să înceapă vaccinarea în masă.
România începe campania de vaccinare în același timp cu celelalte state UE
Premierul român Florin Cîțu a declarat sâmbătă că România poate accesa, pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer, un număr de 10 milioane de vaccinuri.
Cîțu a mai spus că startul campaniei de vaccinare este un moment important, care a fost așteptat de un an de zile.
”Campania de vaccinare începe în același timp în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Avem totul pus la punct. Este un moment important, îl așteptăm de un an de zile”; „apariția vaccinului într-un timp record va ajuta la eradicarea pandemiei într-o perioada cât mai scurtă, sper eu; în completarea măsurilor pe care le avem, vaccinul vine să ajute la acest lucru.”, a declarat Premierul sâmbătă, la Institutul de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, unde a asistat la sosirea primei tranșei de 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 de la BioNTtech/Pfizer.
Comisia Europeană urmărește dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească șansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piață acordată de către Agenția Europeană a Medicamentului.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





