Un spaniol a câştigat 100 mil. euro la loteria EuroMillions

Un spaniol a câştigat 100 mil. euro la loteria EuroMillions
Publicat de CAPITAL la 29 septembrie 2012, 12:16

Un jucător spaniol a câştigat ieri seară „Super Jackpot”-ul de 100 de milioane de euro al loteriei europene EuroMillions a cărei tragere la sorţi a fost transmisă de postul de televiziune France 2, transmite AFP.

Câştigul se situează pe locul trei din cele mai mari câştiguri EuroMillions din Spania după suma de 126.231.764 euro câştigată la 8 mai 2009 şi cea de 121.019.633 euro câştigată la 13 mai 2011.

Recordul absolut la loteria europeană care include nouă state (Spania, Marea Britanie, Franţa, Luxemburg, Belgia, Elveţia, Portugalia, Irlanda, Austria) este deţinut de la 10 august 2012 de un cuplu de britanici cu suma de 190 de milioane de euro.

Fiecare jucător dispune de o şansă din 116.531.800 de a obţine cele şapte numere necesare pentur a câştiga potul cel mare.

Sursa: mediafax.ro

Informații articol
Etichete: ,
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.