Aşa cum explică Mădălin Roşu, director Direcţia Daune Generali SA, reasigurătorul SCOR RE, de talia reasigurătorilor Munich RE sau Swiss RE s-a arătat îngrijorat de modul în care evoluează piaţa asigurărilor RCA din România, în special datorită creşterilor despăgubirilor pe care au ajuns să le plătescă asigurătorii ca daune morale aferente vătămărilor corporale. Mădălin Roşu a precizat că scrisoarea a venit de la sucursala din Germania a reasigurătorului francez, sucursală resonsabilă de piaţa românească. Apăreau cazuri de dosare de despăgubire din RCA din anii 2005, 2006. Atunci se pare că piaţa de RCA din România nu mai era predictibilă pentru ei.  În plus, sumele din ce în ce mai mari plătine ca daune morale reprezintă un semnal de alarmă. Cele mai mari despăgubiri acordate în Elveţia sau Austria au fost de circa 200.000 de euro, ca daune morale pentru victimele accidentelor auto. În Germania, maximum de despăgubire a fost de 500.000 de euro, în timp ce în România nivelul acesteia a ajuns la 1,2 milioane de euro. În astfel de condiţii este foarte greu de cuantificat riscul”, a precizat Mădălin Roşu. Acesta precizează că refuzul de a mai cota pentru reasigurare pe portofoliile de RCA în România este un semnal foarte dur pentru piaţă şi pentru celelalte societăţi de Reasigurare, care pot ridica cotaţiile celorlalţi reasigurători, pot creşte costul cu reasigurarea al societăţilor româneşti şi în ultimă instanţă pot creşte costul poliţei RCA la niveluri insuportabile în câţiva ani.