Un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane au ajuns în Capitală

Un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane au ajuns în Capitală
Publicat de Valentina Drăgoi la 19 martie 2020, 21:45
Din cuprinsul articolului

Vești bune pentru bucureșteni. Joi a ajuns în Capitală primul TIR cu un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane.Acestea urmează să fie distribuite cu prioritate spitalelor de boli infecţioase din ţară.

Acesta este primul dintr-un şir de altfel de transporturi care vor ajunge în perioada următoare în România.

TIR-ul cu un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane a venit din Turcia. Transportul a fost blocat acolo o perioadă.

„Am întâmpinat probleme de blocare a TIR-ului în vama turcă, cu sprijinul MAE, MI şi al domnului premier am reuşit să le aducem în ţară, de la vama Giurgiu convoiul a fost preluat de un echipaj al Ministerului de Interne care i-a creat culoar până la UNIFARM”, a declarat Adrian Ionel, director general UNIFARM, informează Mediafax.

Priorități

Transportul care a ajuns în ţară va fi împărţit după anumite priorităţi.

„Marfa trebuie împărţită în primul rând în centrele speciale de tratare a coronavirusului, apoi în toate celelalte spitale, instituţii critice, pacienţi critici şi apoi către populaţie în farmaciile cu regim deschis”, a mai spus şeful UNIFARM.

Directorul general Unifarm îţi spune că de astăzi vor veni în fiecare zi în ţară TIR-uri cu echipamente şi materiale sanitare.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.