Cu toate că nu a fost încă lansat oficial în China, iPhone şi-a făcut intrarea pe această piaţă pe mai multe canale ilegale, până în acest moment fiind vândute peste un milion de unităţi.

Potrivit companiei de consultanţă în domeniul telecomunicaţiilor, Ovum, în mai puţin de un an, vânzările de iPhone s-au dublat pe piaţa chineză. Comparativ cu SUA, unde smartphone-ul de la Apple a fost depăşi pentru prima dată de BlackBerry-urile de la RIM, în China, iPhone s-a descurcat mult mai bine.

Dacă la finele lui 2007, numărul de iPhone-uri deblocate de pe piaţa chineză era de 400.000 de unitaţi, în acest an vânzările hand-set-urilor de la Apple au crescut cu 250%.

În aceste condiţii, Ovum estimează că, dacă firma China Unicom va lansa în mod oficial iPhone în China, vânzările ar cunoaşte o creştere impresionantă. Potrivit lui Li Gang, vicepreşedintele China Unicom, negocierile cu Apple ar trebui să ducă la lansarea terminalului pe piaţa chineză în 2010.

De vânzările impresionante de iPhone pe această piaţă profită şi providerii de aplicaţii pentru smartphone-ul de la Apple. Astfel, Vuclip a lansat deja un serviciu de căutare video destinat utilizatorilor lui iPhone din China.

SURSA: ChinaStakes

Citiţi şi: