Îmi doresc normalitate! Suntem în Uniunea Europeană, dar în loc să primim, plătim! Deşi "oficial ne merge bine", preţurile cresc, iar nivelul de trai scade. Normal ar fi ca un profesor să câştige în România măcar cât un muncitor necalificat în Germania, logic ar fi ca salariul minim de la noi să fie mult mai mare decât cel din Grecia, de minim bun-simţ ar fi ca forţa de muncă românească să se bucure de liberă circulaţie în Europa.
Nu mai sunt naiv şi nu cred în oameni providenţiali. Totuşi, m-am bucurat când l-am văzut în fruntea Guvernului pe Mihai Răzvan Ungureanu. L-am cunoscut în urmă cu un an şi mi-a lăsat o impresie foarte bună. Vorbea cu patos despre istorie şi avea opinii argumentate despre rolul statului şi locul diplomatului în noile realităţi geopolitice. Deşi avea un discurs preţios, greoi, de multe ori la graniţa limbajului de lemn, a reuşit să mă convingă. Avea idei, avea explicaţii, găsea soluţii. Fără nicio urmă de îndoială, nu i se potrivea tiparul politicianului dâmboviţean! Ei bine, acum are şansa să demonstreze…
Deocamdată, premierul Ungureanu m-a decepţionat – l-am văzut înotând prin zăpezi, urmând parcă modelul nefericit al fostui prim-ministru. Nu, nu cred că aşa se conduce o ţară aflată în suferinţă! Poate este prea devreme şi iarna mult prea grea, iar Ungureanu mai are nevoie de un pic de timp ca să-şi intre în rol. De fapt, asta sper…
În mod normal, mandatul noului premier este scurt. Chiar dacă Ungureanu va fi prim-ministrul perfect, ceea ce îmi doresc rămâne, în viitorul apropiat, o utopie. Totuşi, el are obligaţia de a arăta că în România se poate. Este suficient să găsească soluţii pentru a creşte nivelul de trai şi pentru a schimba relaţiile cu Europa şi Rusia, este de ajuns să mă facă să sper că soseşte tramvaiul care va duce ţara întreagă spre mult aşteptata bunăstare. De fapt, nu doresc decât un singur lucru: ca vatmanul să nu mai rămână afundat în troiene…
