Un fost şef al Fiscului primeşte o lovitură cruntă! Instanţa a decis confiscarea unei sume imense. Care au fost acuzaţiile
judecător, proces juridic, judecătorie (SURSA FOTO: Dreamstime)
Lovitură cruntă pentru un fost şef al Fiscului! Instanţa luat o decizie. S-a hotărât confiscarea unei sume imense. Acuzaţiile la adresa acestuia au fost extrem de grave.
Cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție au pronunțat, la începutul acestei luni, o sentinţă extrem de dură. S-a luat decizia definitivă în dosarul privind controlul averii fostului șef al Finanțelor din Oțelu Roșu, Lupşac Ioan Petru.
Fost şef ANAF, bun de plată
Detalii soluţie: Admite recursurile formulate de reclamanţii Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român – prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva Sentinţei nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza în limitele casării: Dispune confiscarea de la persoana cercetată Lupşac Ioan Petru şi a sumei de 390.000 lei reprezentând veniturile obţinute din contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice, inclusiv cu rudele şi afinii persoanei cercetate.
Obligă reclamanta Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 10.000 lei către persoana cercetată Lupşac Ioan Petru cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, cu aplicarea art. 453 alin. (2) Cod procedură civilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge recursurile formulate de pârâţii Lupşac Ioan Petru şi Lupşac Mihaela Cristina împotriva Sentinţei nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2021.
Lupşac, călcat de hoţi
În 2013, Lupșac Petru Ioan a fost prădat de hoţi. În timp ce se afla în vacanță în Thailanda cu familia, un grup de hoți a subtilizat din vila sa un seif de 2 tone în care se găseau, printre altele, bani și bijuterii în valoare de aproximativ 400.000 de euro.
Imediat după ce informația a devenit publică, Agenția Națională de Integritate s-a autosesizat și a demarat un control al averii persoanei în cauză, constatând existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 2.088.473 Lei (aprox. 489.629 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Lupșac Petru Ioan, împreună cu soția sa.
În paralel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş l-a trimis în judecată pe fostul şef al Fiscului din Oţelu Roşu, acuzându-l că în declaraţiile de avere din 2012 şi 2013 a completat date necorespunzătoare adevărului.
Au urmat ani de procese, care s-au derulat la Judecătoria Caransebeș și la Curtea de Apel Timișoara. După ce Judecătoria Caransebeș a dispus în 16.10.2020 achitarea inculpatului Lupșac Petru Ioan de comiterea infracțiunilor de fals în declarații prev. de art. 292 CP 1968 ( faptă comisă la data de 15.05.2012) și fals în declarații prev. de art. 292 CP 1968 ( faptă comisă la data de 20.05.2013), 6 luni mai târziu, în 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Timișoara a hotărât să-l condamne pe inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, suspendând însă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform justnews.ro.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





