Executia bugetara pe anul 2008 nu pare a fi deloc imbucuratoare, dupa cum lasa a se intelege oficialii guvernamentali, incepand cu primul ministru.

Potrivit acestora, este posibil sa avem un deficit bugetar ce va depasi 5%, fapt care naste intrebari cu privire la finantarea sa.

O intrebare similara se pune si in privinta deficitului pe anul in curs si a posibilitatilor de finantare.

Ministrul finantelor, Gheorghe Pogea vorbeste despre un deficit de maximum 2%. Analistii economici sunt mai sceptici ca va putea fi realizat.

Mai mult decat atat, o reducere drastica a cheltuielilor s-a putea reflecta si intr-o reducere a investitiilor, considerate principalul motor al economiei in aceste vremuri de restriste.

Una dintre solutiile despre care se vorbeste intens in ultima vreme ca posibila sursa de finantare o reprezinta un acord cu Fondul Monetar International.

Legat de aceasta varianta, fie ea mai mult sau mai putin ipotetica, reputatul economist Daniel Dainau, fost ministtru de finante (am facut aceasta precizare pentru a scoate in evidenta faptul ca nu vorbeste „din carti”, ci chiar are habar despre ce este vorba) ne-a declarat ca este cea mai proasta posibil, ultima la care ar trebui apelat.

„Un acord cu Fondul Monetar International nu este oportun in acest moment pentru Romania, fiind ultima solutie la care ar trebui sa apelam pentru ca, in esenta, acest lucru inseamna o reducere drastica a cheltuielilor si o crestere a texelor. Practiv, nu mai guvernam noi, ci FMI-ul. As putea spune, ironic, bineinteles, ca este si un avantaj, in sensul ca nu mai trebuie sa facem noi un program, pentru ca ni-l fac ei, iar noi trebuie doar sa executam”, a declarat pentru CAPITAL ONLINE Daniel Dainau.

In viziunea acestuia, mai oportun si mai eficient pentru Romania ar fi sa incheie un aranjament cu Banca Europeana de Investitii, de exemplu, sau cu BERD si chiar cu Comisia Europeana.

Aceaste aranjamente, odata incheiate, nu ne obliga sa luam banii daca nu ne trebuie, dar putem accesa fondurile respective oricand avem nevoie, a precizat Daniel Daianu.

In plus, in acest fel putem avea asigurata cofinantarea pentru fondurile structurale, fapt care ar putea duce la cresterea investitiilor si, in consecinta, la cresterea economiei romanesti, in general, ceea ce nu ar fi posibil in cazul unui acord cu FMI, mai spune Daniel Daianu.

Precizam ca la sfarsitul lunii in curs este asteptata o vizita la Bucuresti a reprezentantilor Fondului Monetar International, primul ministru Emil Boc declarand ca se va analiza inclusiv varianta incheierii unui acord de imprumut.