Britanicii de la Autocar scriu că deja se lucrează la un prototip al unei versiuni a acestui motor de un litru care va fi echipat cu un supercarger electric și un turbocharger. Motorul ar putea fi pus pe variantele sport al modelelor Fiesta și Focus.

În prezent, puterea dezvoltată de acest motor, care va exista și pe modelul produs la Craiova are două versiuni: una de 99 de cai putere și una de 123 de cai. Motorul în trei cilindri EcoBoost de un litru, cel care va fi pus pe B-Max, va avea un consum de 4,9 litri la suta de km și 114 grame de CO2/km.
Ford va produce aproximativ 60.000 de unităţi B-Max în 2012 la fabrica de la Craiova, începând din cel de-al doilea trimestru al acestui an, urmând ca în 2013 să producă peste 100.000 de unităţi.
Anul viitor va creşte şi volumul producţiei de motoare, urmând ca, la Craiova, să fie produse motoare şi pentru alte fabrici ale companiei.
ord B-Max va aduce un sistem unic cu acces facil prin portiere, cu uşi frontale ingenios articulate şi uşi spate glisante. Acestea sunt integrate cu montanţii centrali pentru a furniza un grad de acces neegalat pentru pasageri şi bagaje.
Noul model va fi echipat cu o gamă de motoare, care va include atât noul motor pe benzină EcoBoost 1.0 l, cât şi unul pe motorină TDCi 1.6 l, ambele oferind consumuri şi emisii CO2 de top în clasa sa.
Citește și: Fordul produs la Craiova: Consum RECORD de 4 litri la suta de km Ford a „apelat” la Black-Eyed Peas, Fugees, Eagles sau John Coltrane pentru a regla sunetul din B-Max Un Ford la fiecare minut, ţinta uzinei de la Craiova Șeful Ford România: „Vom produce mai mult decât a asamblat vreodată uzina de la Craiova”