UE își respectă promisiunea și acordă Turciei un ajutor de șase miliarde de euro pentru migranți
Sursă foto: pixabay
Uniunea Europeană a anunțat, joi, că își respectă acordul încheiat cu Turcia în privința migranților și oferă un sprijin de șase miliarde de euro pentru guvernul turc.
Uniunea Europeană a alocat joi întregul ajutor de şase miliarde de euro promis Turciei în schimbul găzduirii de refugiaţi, în opinia Bruxellesului fiind vorba de o „etapă-cheie” a pactului semnat de Ankara şi UE în 2016 în privinţa migranţilor, relatează AFP.
Turcia şi UE au semnat în 2015 un acord în urma crizei migratorii fără precedent cu care s-a confruntat Europa de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, odată cu venirea a peste un milion de persoane. Prin acest acord, Turcia a acceptat trimiterea spre teritoriul său a tuturor migranţilor nou-veniţi care ajungeau pe insulele greceşti, inclusiv solicitanţii de azil precum sirienii fugiţi de războiul din ţara lor.
Ajutorul, transferat guvernului turc
În contrapartidă, UE a promis oferirea unui ajutor de şase miliarde de euro Turciei pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă a circa 3,6 milioane de refugiaţi pe care îi găzduieşte aceasta. Ajutorul nu va fi transferat guvernului turc, ci va fi alocat pentru proiecte specifice în favoarea refugiaţilor.
„Astăzi finalizăm alocarea a şase miliarde de euro ca ajutor al Uniunii Europene pentru sprijinirea refugiaţilor şi primirea lor de către Turcia”, a anunţat ambasadorul Nikolaus Meyer-Landrut, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Turcia.
Potrivit lui Meyer-Landrut, Ankara şi Bruxellesul au finalizat astfel „o etapă-cheie” şi urmează să se asigure de faptul că „proiectele vor fi în beneficiul refugiaţilor”.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat în trecut UE că nu îşi respectă promisiunile financiare pe acest subiect. Ankara considera insuficient ajutorul alocat pentru primirea în grijă a aproape patru milioane de migranţi şi refugiaţi, în principal sirieni, pe care îi găzduieşte de mai mulţi ani.
Dintre cele şase miliarde de euro de ajutor prevăzute, 4,7 miliarde au fost angajate în martie, inclusiv cele 3,2 miliarde de euro deja transferate, conform Comisiei Europene. Preşedintele turc a afirmat totuşi în septembrie că Ankara a cheltuit 40 de miliarde de dolari pentru a găzdui refugiaţi.
Anunţul privind alocarea de către UE a întregului ajutor survine la o săptămână după sancţiunile decise de Bruxelles împotriva Ankarei. Liderii din Uniunea Europeană reuniţi joia trecută într-un summit la Bruxelles au decis să sancţioneze acţiunile „ilegale şi agresive” ale Turciei în Mediterana împotriva Greciei şi Ciprului.
Lucrările de explorare de gaze derulate de Turcia în Mediterana de Est, în zonele maritime disputate cu Grecia şi Cipru, sunt de mai multe luni în centrul unor tensiuni. În ciuda sancţiunilor, UE şi-a afirmat dorinţa „de a continua să le furnizeze un ajutor financiar refugiaţilor sirieni şi comunităţilor de primire din Turcia şi să coopereze în domeniul gestionării responsabile a fluxurilor migratorii”.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





