Tunisia prelungește starea de urgență după ultimul atentat. Interdicțiile de circulație rămân și ele în vigoare
Tunisia a decis prelungirea stării de urgență. Dacă în unele țări, starea de urgență a fost instituită în contextul pandemiei de COVID, în Tunisia este vorba despre o cu totul altă situație.
Mai exact, potrivit AFP, starea de urgenţă aflată în vigoare în Tunisia după un atentat jihadist sângeros asupra unui autocar al gărzii prezidenţiale la Tunis din noiembrie 2015 a fost prelungită cu şase luni, până la 23 iunie, a anunţat vineri preşedinţia tunisiană, relatează agerpres.
Anunțul a fost făcut de șeful statului, Kais Saied. Acesta „a decis să prelungească cu şase luni starea de urgenţă pe întregul teritoriu al ţării, de la 26 decembrie 2020 şi până la 23 iunie 2021”, se arată într-un scurt comunicat al preşedinţiei.
De asemenea, în afară de ameninţarea teroristă, în Tunisia este în vigoare şi interdicţia de deplasare pe timpul nopţii din cauza răspândirii epidemiei de noul coronavirus, care a afectat până acum 126.752 de persoane, dintre care 4.324 au murit, conform unui bilanţ actualizat al Ministerului Sănătăţii.
Stare de urgență din 2015
Prelungită fără întrerupere din 2015, starea de urgenţă acordă puteri excepţionale forţelor de ordine. În baza stării de urgenţă, sunt interzise grevele şi reuniunile „de natură să provoace tulburări” sau este permisă adoptarea de măsuri pentru „asigurarea controlului presei”.
De menționat este faptul că, ultimele săptămâni au fost marcate de instabilitate politică şi socială şi de declanşarea unor mişcări revendicative în mai multe regiuni.
Insistând asupra ameninţării teroriste, Ministerul de Interne a transmis vineri într-un comunicat că un bărbat cu „aparenţe extremiste” a încercat să agreseze joi un poliţist la Tunis cu un „cuţit mare”, strigând ‘Allahu Akbar’.
De asemenea, se pare că în urmă cu doar câteva zile, la 20 decembrie, un tânăr păstor a fost decapitat, conform justiţiei, de un grup „terorist” într-o zonă muntoasă din Kasserine (centru), un bastion al ramurii jihadiste locale a Al-Qaeda din Maghrebul Islamic (AQMI).
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





