Ministerul Justiţiei reia, începând din această vineri, procedura de selecţie cu privire la numirea unui nou procuror general, după ce niciunul dintre cei patru candidaţi înscrişi la prima procedură nu a fost declarat admis.

Surse din Ministerul Justiţiei, citate de Antena 3, mai spun că mandatul de procuror general interimar nu va fi prelungit.

Patru candidaţi şi-au depus dosarele în prima sesiune de ocupare a postului de procuror general. În urma evaluării s-a stabilit că aceştia întrunesc condiţiile de legalitate pentru a participa la selecţie: Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu. Toţi au fost respinşi după interviu.

Procedura se prelungeşte serios

Potrivit anunţului, candidaţii se pot înscrie până în 25 aprilie, inclusiv, iar cei selectaţi vor participa la interviu cu ministrul Justiţiei în perioada 6-7 mai, rezultatele urmând a fi comunicate în 8 mai.

Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 12 aprilie – 8 mai 2019, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcţia de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va deveni vacantă începând din 28 aprilie 2019, arată un anunţ al MJ.

Candidaţii pot depune cereri de înscriere, până în 25 aprilie (inclusiv), ora 17.30, la Direcţia resurse umane din Ministerul Justiţiei.

„Cererile vor fi însoţite de următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; un proiect managerial privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific, un curriculum vitae al candidatului, conform modelului comun european prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae; minimum 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a candidatului participant la selecţie; orice alte înscrisuri relevante.

Lista persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviului se vor afişa pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei, în 2 mai.

Candidaţii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 6 – 7 mai, un interviu cu ministrul justiţiei care constă în:

– susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, sub următoarele aspecte: prezentarea sintetică a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie, precum şi a soluţiilor propuse pentru prevenirea şi înlăturarea acestora; propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie;  compatibilitatea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, întocmit de candidatul participant la selecţie cu rolul şi funcţiile Ministerului Public;

– verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, vizând, în esenţă, capacitatea de organizare, asumarea responsabilităţilor, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa în modernizarea managementului unităţii/structurii, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaţionare şi comunicare, capacitatea şi disponibilitatea de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii;

– prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;

– prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc.;

– verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care participă la selecţie.

– verificarea aspectelor legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de candidatul participant la selecţie.

În cadrul interviului, ministrul justiţiei este sprijinit de secretarii de stat din Ministerul Justiţiei.

În vederea asigurării transparenţei, audierea candidaţilor se transmite în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a ministerului.

Rezultatele selecţiei se vor afişa pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei, în 8 mai.

Ulterior, propunerea ministrului justiţiei va fi înaintată Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului urmând ca, după obţinerea acestuia, ministrul justiţiei să înainteze propunerea Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miercuri, Ministerul Justiţiei a precizat că niciunul dintre cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general nu a îndeplinit cerinţele necesare, astfel că procedura de selecţie va fi reluată.

„În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare pentru numirea în funcţia de  procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, vă aducem la cunoştinţă faptul că nu se va face o propunere de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dintre candidaţii participanţi, procedura urmând a fi reluată potrivit calendarului ce va fi comunicat ulterior”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Te-ar putea interesa și: