Economia mondială este aproape de punctul care va marca revenirea la creştere, care s-a accelerat deja în unele state, iar băncile centrale trebuie să pregătească strategii de renunţare la măsurile de stimulare pentru evitarea riscurilor inflaţioniste, a arătat preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet.

Şeful BCE a avertizat totodată că băncile centrale trebuie să rămână în alertă, întrucât procesul de corecţie a dezechilibrelor mondiale, precum şi incertitudinile legate de economia mondială continuă.

„Economia mondială se află într-un punct care marchează revenirea la creştere, iar unele ţări l-au depăşit deja”, a afirmat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) într-o conferinţă de presă.

Cele mai importante bănci centrale din lume au redus dobânzile de politică monetară la niveluri record şi au adoptat măsuri neconvenţionale de relaxare a politicilor, în timp ce guvernele au introdus o serie de măsuri de stimulare economică, pentru a combate recesiunea.

„Pregătirea unor strategii de renunţare la măsurile de stimulare economică sunt esenţiale. Trebuie să fim siguri că preţurile vor fi stabile pe termen mediu şi lung”, a avertizat Trichet.

El a arătat că băncile centrale trebuie să menţină măsurile de relaxare atât cât este necesar, dar în acelaşi timp să prevină materializarea riscurilor inflaţioniste, pe termen mediu.

În ultimele şedinţe de tranzacţionare, indicele bursier global MSCI a atins un maxim al anului 2009, iar condiţiile de pe pieţele de credit şi monetare s-au îmbunătăţit, în urma optimismului generat de datele economice pozitive.

SURSA: Mediafax