"ASF trebuia să dea publicităţii acest raport care arată că noi am avut dreptate. Raportul de audit a avut ca scop modul de determinare a tarifului pe segmentul RCA la persoane fizice şi juridice, raport care a fost plătit din banii tuturor posesorilor de autoturisme, iar ASF îl ţine ascuns. Noi am cerut ASF, încă din decembrie 2015, să facă un control la firmele de asigurare. ASF a plătit o firmă mare de audit şi s-a făcut un raport, dar acest raport nu ne-a fost prezentat nici nouă, transportatorilor, nici publicului larg. Am aflat, pe surse, că Mişu Negriţoiu i-a chemat pe asiguratori şi le-a spus că raportul nu le este favorabil, de aceea nu s-a dat publicităţii. Tot pe surse am aflat că acest raport arată că la multe societăţi de asigurare s-a constatat că tarifele notificate sunt exagerate. Preţurile au început să crească din nou. La unele societăţi s-a constatat în raport că rata medie combinată este de 50-60% – deci în niciun caz de 300%, deci nu merg în pierdere, cum susţin ei. De două săptămâni au început să crească din nou tarifele RCA şi astfel ajungem unde am spus noi", a declarat Vasile Stefănescu, preşedinte COTAR.

De asemenea, COTAR atrage atenţia asupra faptului că firmele de asigurări, în loc să bage bani în capitalul social, conform Solvency II, au mărit toate poliţele de asigurări la transportatori, la persoane juridice, nejustificat, pentru a-şi mări capitalul social, deoarece nu au vrut să vină cu infuzie de capital din banii lor.

"Vedem că toate guvernele ţin partea acestor societăţi multinaţionale de asigurări care au un singur scop: să distrugă transportul românesc, probabil pentru a veni alţi investitori străini care să ne ia piaţa. Guvernul are toate pârghiile necesare pentru a stopa acest lucru, dar de la mitingul nostru, din 17 decembrie 2015, nu s-a făcut nimic. Noul proiect de lege se află la Parlament dar stimaţii noştri aleşi acum se pregătesc de vacanţă, până acum au fost în campanie electorală şi nu-i mai interesează problemele muritorilor de rând, în schimb nouă, lună de lună ne expiră asigurările şi facem altele, mult mai scumpe. În septembrie, politicienii intră iar în campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Nu fac nimic pentru a consolida economia României şi nimic în interesul cetăţeanului. Noi ne zbatem pentru a mai rezista pe piaţă şi pentru a mai supravieţui, iar alesii noştri îşi renegociază posturile pe voturile noastre", a mai spus preşedintele COTAR. AGERPRES