Titlurile de stat au scadenţa la un an, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 6,83%. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 6,39%.

Valoarea totală a emisiunii a fost de 1,2 miliarde de lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 2,256 miliarde lei.

La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci – Alpha Bank România, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING Bank, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.

Trezoreria vrea să împrumute 4,7 miliarde de lei de la bănci în septembrie, prin şapte emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate pe site-ul MFP. Programul de împrumuturi este mai mare cu 700 de milioane de lei comparativ cu luna trecută, iar MFP va emite din nou titluri de stat cu scadenţe sub un an, la şase şi respectiv nouă luni.

De la începutul anului, MFP a împrumutat de la bănci aproape 37 de miliarde de lei, iar în 2010 a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei.

Deficitul bugetar programat pentru anul 2011 şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,953 miliarde lei.