Traian Igaş: Nu s-a discutat nicio remaniere la partid

Traian Igaş: Nu s-a discutat nicio remaniere la partid
Publicat de Arhiva Capital la 28 mai 2011, 17:21

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat sâmbătă, la Băile Felix, după cea de-a patra reuniune a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, că până acum nu s-a discutat remanierea niciunui ministru în forurile de conducere ale partidului.

Ministrul Igaş a precizat că remanierile, dacă se discută, se discută la nivelul partidului din care face parte fiecare ministru.

„Până în acest moment, în Biroul Permanent Naţional nu s-a discutat remanierea niciunui coleg ministru, dar atunci când partidul consideră că sunt miniştri care nu au performat, dacă sunt miniştri care au creat probleme sau secretari de stat, mergând în jos, pe toate funcţiile pe care un partid le susţine la nivel de guvernare, categoric, aceste măsuri trebuie luate”, a declarat, în conferinţă de presă, ministrul Administraţiei şi Internelor.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.