”Unul din obiectivele majore pe care Consiliul European le are promovând această abordare şi începând chiar cu sistemul unic de supraveghere este ruperea cercului vicios dintre bănci şi stat. Până acum, băncile făceau pocinogul şi statul venea şi plătea. Acum se încearcă o detaşare a celor două entităţi, mai ales că în ultimii ani acest cerc vicios a generat costuri extraordinare pentru bugete. (…) Când am avut problemele din anii ’90, foarte bine, toată lumea a spus: cade Bancorex-ul, cade Banca Agricolă, cade Bancoop-ul, cade nu mai ştiu eu ce bancă, bugetul de stat a trebuit să plătească miliarde la acea vreme destul de dificilă, dar le-a plătit. Sistemul care se creează permite ruperea legăturii dintre obligaţiile statului şi obligaţiile private ale băncilor. Întrebarea este: de unde banii, dacă nu mai dau bugetele? Iar răspunsul este: din Mecanismul European de Stabilitate, care este finanţat şi poate să facă faţă, cel puţin până la un punct, la nivelul la care e finanţat acum, la astfel de evenimente”, a spus Băsescu, la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă.

El a arătat că vor fi bănci mari care vor fi supravegheate de Banca Centrală Europeană.

”În ceea ce mă priveşte, înţeleg că vor fi bănci mari, bănci sistemice care vor fi în directa supraveghere a BCE, a Băncii Centrale Europene, a secţiunii independente din BCE destinate supravegherii, pentru că sistemul de supraveghere va avea propria lui conducere, nu se va amesteca conducerea BCE în sistemul de supraveghere, dar va fi parte a BCE acest sistem, deci BCE va supraveghea direct marile bănci, băncile care pot prezenta riscuri sistemice, se poate prăbuşi sistemul bancar european, dacă o mare bancă intră în dificultate şi nu e ajutată la timp. Şi băncile mai mici, care nu au calitatea de bănci sistemice, am înţeles eu, vor fi supravegheate prin Autoritatea Naţională de Supraveghere”, a precizat Băsescu.

Potrivit şefului statului, în cazul României băncile mari vor fi în directa supraveghere a BCE, iar băncile mai mici vor fi supravegheate direct de BNR.

”În cazul nostru, pentru băncile care vor fi constatate a face parte din rândul băncilor majore vor fi în directa supraveghere a BCE, iar băncile mai mici vor fi supravegheate direct de BNR, ceea ce nu înseamnă că cele mai mari nu vor fi şi ele supravegheate de BNR. Autoritatea naţională îşi va face treaba în continuare. (…) Atunci când se va negocia regulamentul, am convingerea că reprezentanţii României nu vor abandona şi nu vor altera sub nicio formă capabilitatea sistemului naţional de supraveghere a sistemului bancar, preluând însă şi standarde ale BCE, standarde universale. Până la intrarea în euro avem nevoie ca sistemul naţional, care a dat rezultate – România nu a cheltuit un leu din bugetul de stat, să finanţeze băncile din sistemul bancar românesc, aşa că nu-l putem abandona fără a găsi în modul de exprimare a sistemului unic de control şi ceea ce ne-a învăţat viaţa, pentru că noi am plătit ca să învăţăm; în anii ’90 ne-au căzut toate băncile şi, când plăteşti, ţii minte; când nu plăteşti, nu ţii minte”, a arătat şeful statului.