Trafic închis pe 21 drumuri naţionale, A1 şi A2
Traficul era închis la ora 16.00 pe A1 Bucureşti – Piteşti şi A2 Bucureşti – Feteşti şi pe 21 de drumuri naţionale, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze, informează joi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
În aceste zone se acţionează cu toate autoutilajele din dotare, fiind răspândite 5.264,5 tone de material antiderapant şi 1,2 tone de clorură de calciu.
Potrivit CNADNR, traficul era închis pe DN 2 Bucureşti – Focşani, DN 2A Slobozia – Urziceni, DN 2B Buzău – Făurei, DN 2C Buzău – Slobozia, DN 2N Dumbrăveni – Jitia, DN 3 Bucureşti – Călăraşi, DN 3A Lehliu – Feteşti, DN 3 B Călăraşi – Feteşti, DN 4 Bucureşti – Olteniţa, DN 5 Bucureşti – Giurgiu, DN 5B Giurgiu – Ghimpaţi.
De asemenea, sunt închise traficului şi DN 1D Albeşti Paleologu – Urziceni, DN 21 Drajna – Călăraşi, DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN 22A Ciucurova – Topolog, DN 23B Măicăneşti – Codreşti, DN 24D Bârlad – Galaţi, DN 31 Călăraşi – Mânăstirea, DN 41 Daia – Olteniţa, DN 61 Ghimpaţi – Găeşti şi DN 73 Câmpulung – Râşnov.
Traficul va fi redeschis în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, precizează CNADNR. Circulaţia se desfăşoară în toată ţara în condiţii de iarnă, iar Compania acţionează pe întreaga reţea rutieră.
CNADNR roagă participanţii la trafic ca, în perioada următoare, să evite tranzitarea zonelor afectate de fenomene meteorologice intense, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat (cauciucuri de iarnă, lanţuri, lopată).
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




