Trădare cruntă la PSD. Este demisia momentului. Cine a decis să plece

Trădare cruntă la PSD. Este demisia momentului. Cine a decis să plece
Publicat de Iulian Luca la 11 iulie 2020, 19:20

Un nou parlamentar social-democrat a decis să părăsească partidul, după 20 de ani în care a activat în această formațiune. Nemulțumirea pe care și-a exprimat-o față de un candidat la primărie „a deranjat”, spune aceasta, argumentând astfel decizia de a demisiona.

Fost președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Neamț și vicepreședinte la nivel național, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a decis să demisioneze vineri din PSD, transmite Hotnews. Aceasta se declară nemulțumită și nu și-a imaginat că ar putea „deranja” opinia sa.

„O spun cu toată sinceritatea că sunt mâhnită și nu mă gândeam că lucrurile vor ajunge atât de departe. Cert este că ziua de astăzi, 10 iulie, înseamnă finalul meu politic în rândurile PSD. Îmi pare rău că se trece așa ușor peste o muncă susținută cu multă seriozitate, pe care am desfășurat-o în toți acești ani în rândul partidului și pentru binele partidului (…).

M-a durut însă că atunci când trebuia luată o decizie, aceasta se lua de către câțiva oameni apropiați și cu influență la președinte, cu o totală ignorare a celor care ar fi trebuit consultați, așa cum cred eu că este normal să se întâmple într-un partid, care este condus de o echipă, după niște reguli bine definite! Nu mi-am imaginat că ar putea deranja atât de mult faptul că mi-am exprimat nemulțumirea vis-a-vis de decizia de a fi susținut un om din Giurgiu, <fugărit> de organizația PSD din județul lui, pentru a candida la Primăria Piatra Neamț, cât și pe loc eligibil la parlamentare. Acesta este motivul principal pentru care astăzi am ales să demisionez”, a spus Emilia Arcan.

Aceasta precizează că sunt anumite lucruri peste care nu poate trece, indiferent de disciplina de partid și nu vede nimic greșit în decizia luată.

„Recunosc, s-a întâmplat asta de mai multe ori de când sunt în PSD dar, de fiecare dată, am fost un soldat disciplinat, corect, vertical pentru că mi s-a explicat de ce este necesar să se decidă altfel decât credeam eu că era firesc să se decidă. Există însă lucruri peste care nu se poate trece: atunci când din motive obscure, particulare, vezi că partidul, prin reprezentant, este pe cale să ia o decizie profund greșită. (…)

Nu văd cu ce am greșit când am afirmat că nu este normal ca organizația municipală să nu promoveze un om din Piatra Neamț spre o candidatură și că nu văd ce șanse ar putea avea un om care nu cunoaște nici măcar cartierele din oraș. Mi s-a reproșat acest lucru și… nu numai acesta, de aceea am hotărât, considerând că am dreptate, să-mi dau demisia din PSD”, a mai spus ea.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.