Gafă monumentală a unui ministru propus de DRAGNEA!

Gafă monumentală a unui ministru propus de DRAGNEA!
Publicat de Valentin Vioreanu la 4 ianuarie 2017, 17:15

Ministrul propus al Energiei, Toma Petcu, a declarat, miercuri, că CV-ul său publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor este vechi de 10 ani şi nu a avut acceptul său pentru publicare.

În CV se arată că Petcu poate 'asigura managementul oricărui compartiment din cadrul unei compani (sic!) cu excepţia celui economic'. În document apar şi alte greşeli gramaticale, precum 'dobţndite ăn cadru Şcoli Superioare' sau 'deasemenea'.

Întrebat de ziarişti cum explică aceste lucruri, Petcu a susţinut că documentul nu a fost redactat de el şi nu ştia de existenţa acestuia pe site-ul Camerei.

'Din păcate şi îmi asum acest lucru, nu am acordat atenţie importantă, am lăsat membrilor grupului ALDE posibilitatea de a-mi distribui CV-ul. Au luat un CV mult mai vechi al meu. În acel moment eram propus pentru o funcţie tehnică. Este de acum aproape 10 ani de zile, deci nu era pregătirea ulterioară, pentru că, dacă vă uitaţi în CV mai sus, o să vedeţi că am condus două companii private care au fost listate la bursă pe regulile CNVM, două S.A.-uri foarte importante şi am căpătat experienţa necesară', a susţinut Petcu.

El a precizat că membrii grupului ALDE nu au verificat CV-ul înainte de a-l publica pe site.

'Ideea este că acel CV este unul mai vechi, nici chestia cu permisul nu mai este de actualitate, este foarte vechi (în CV se mai precizează că permisul de conducere este 'în curs de obţinere' – n.r.). Din păcate colegii mei de la grupul ALDE nu l-au verificat, nu mi l-au dat să-l verific şi l-au postat în forma brută', a mai spus ministrul propus.

Întrebat cine a completat acel document, el a arătat că este vorba de secretara sa de acum 10 ani.

'El a fost completat cred că de secretara mea acum 10 ani, când eram la CNAPDF SA, propus pentru director general adjunct. În momentul când suntem implicaţi în mai multe activităţi, iar eu eram preşedintele comisiei de mediu şi aveam câteva puncte importante pe ordinea de zi… Am spus atunci: sună, iei CV-ul de acolo, îl modifici şi mi-l dai să văd. Din păcate, nu mi l-a dat să-l văd. Eu eram convins că nici nu este pe site. Am aflat din presă că am CV-ul acolo. Pentru că cei de la grup l-au pus pe site. Nu este apanajul direct al deputatului', a adăugat Petcu.

El a primit aviz favorabil cu 40 de voturi pentru, 17 împotrivă şi o abţinere, după ce a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, respectiv, pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică, Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, din Senat. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.