Semnalul e clar: soarta companiei nu mai ține de diversitatea și complexitatea colecțiilor pe care poate să le producă, ci de cât și unde poate să le vândă. Pentru prima dată în ultimii 17 ani în care brandul – construit de Rareş Jianu și Iulia Stoica -, a fost vândut integral prin rețeaua de magazine proprii din țară, TinaR caută să schimbe centrul de greutate în favoarea piețelor externe și a unor contracte cu lanțuri de multibranduri. Polonezi deja pot achiziționa brandul românesc în propria țară. Valoarea primului transport, în Polonia, este de jumătate de milion de euro.
“Încercăm să compensăm scăderea pieței locale. 2011 este și un an al testelor pe noi piețe”, spune Rareș Jianu pentru Capital, explicând că decizia este una strategică. “Noi oricum construim o colecție și în loc să facem 500 de bucăți pe model, cât ne trebuie nouă, o să facem 1000. E chiar mai avantajos pentru că ne scade prețul de producție și surplusul îl vindem en gros pe alte piețe. Am început cu Polonia, urmează Turcia. Vom participa și la târgurile de modă internaționale pentru noi contracte de distribuție”, completează el. Ochii celor de la TinaR sunt ațintiți și pe țările Golfului Persic – “Emiratele Arabe Unite, Qatar și acolo e o piață care merită explorată, dar franciza ar fi o variantă mai bună de intrare în aceste zone”, detaliază Jianu. In plus, el se gândește și la o cale mai sigură de a lupta cu concurența hainelor chinezești: să înceapă să vândă și în China, unde “avem deja un birou, pentru partea de producție”. Compania și-a schimbat și focusul – profitul a devenit secundar, obiectivul zero al perioadei următoare fiind cash-flow-ul. Cu cifrele pe primele opt luni în față, Rareș Jianu e convins că anul acesta va recupera scăderile de vânzări de peste 45% din 2009 și 2010.
TinaR Distribuţie, una din cele trei firme din grupul retailerului de îmbrăcăminte TinaR, şi-a cerut insolvenţa în 5 septembrie, următorul termen stabilit de instanţă pentru analizarea acestei solicitări fiind 23 septembrie. TinaR Distribuţie operează nouă magazine din cele 17 unităţi din reţea. Datoriile acumulate de firmă au ajuns la 3,2 mil. euro, în condițiile unei cifre de afaceri pe 2010 de 2,8 mil. euro și ale unor pierderi de apropae 880.000 euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor Publice. De la începutul anului, TinaR a deshis două noi magazine (pe bulevardul Brătianu şi în Piaţa Romană) urmând ca până la finele lui 2011 să mai deschidă încă trei.